Klaus Iohannis : Este nevoie de măsuri foarte coerente care ne permit să încurajăm această economie

0
499

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, astăzi, că este că deficitul bugetar al României va fi mai mare decât cel planificat şi acesta va trebui finanţat. “Am discutat situaţia economică, situaţia bugetului, situaţia generală. Ne-am concentrat în această discuţie, în partea după introducere, pe două teme – prima fiind deficitul bugetar. Este clar că vom avea un deficit mai mare decât a fost iniţial, iar acest deficit trebuie finanţat şi am avut o discuţie foarte bună pentru a vedea ce măsuri sunt fezabile, ce măsuri se impun pentru revigorarea economică. Ceea ce ne dorim cu toţii este să avem o finanţare bună pentru deficit ca să nu fie nevoie de măsuri suplimentare de austeritate. Este nevoie de măsuri foarte coerente care ne permit să încurajăm această economie, care este în momentul de faţă într-o situaţie specială, într-o situaţie de criză”, a spus şeful statului, într-o declaraţie susţinută la Palatul Cotroceni.