1,5 milioane de măști medicale vor fi distribuite unui număr de 17 state

0
585

În zilele următoare, 1,5 milioane de măști medicale vor fi distribuite unui număr de 17 state membre și Regatului Unit, pentru a proteja cadrele medicale împotriva noului coronavirus. Această ultimă livrare de măști din partea UE face parte dintr-o nouă achiziție de 10 milioane de măști, finanțată de Comisie, în cadrul Instrumentul pentru sprijin de urgență, cu scopul de a oferi ajutor direct statelor membre pentru a atenua consecințele imediate ale pandemiei și pentru a anticipa nevoile legate de relaxarea restricțiilor și de redresarea economică.

Stella Kyriakides, comisarul pentru sănătate și siguranță alimentară, a declarat: „Facem tot ce putem pentru a sprijini statele membre să obțină echipamente de protecție pentru cadrele medicale din prima linie. Ele sunt eroii contemporani ai Europei. Această acțiune reprezintă solidaritatea UE în acțiune și este menită să contribuie la satisfacerea nevoilor sistemelor de sănătate europene, fiind mobilizate 3 miliarde EUR de la bugetul UE pentru a sprijini în mod direct eforturile statelor membre. Rămânem neclintiți în angajamentul nostru: împreună, putem câștiga această luptă.”

Măștile vor fi livrate în următoarele șase săptămâni statelor membre și regiunilor care au nevoie de ele, în tranșe săptămânale de 1,5 milioane de măști.

Cu doar câteva săptămâni în urmă, în 24 aprilie, Comisia a decis să mobilizeze, în cadrul Instrumentului pentru sprijin de urgență (ESI – Emergency Support Instrument), 320 de milioane EUR pentru acțiuni de sprijin de urgență, din care 100 de milioane EUR sunt destinate unor produse sanitare esențiale, care vor fi achiziționate în lunile următoare.