Echipa a doua Universităţii Craiova a pierdut în Trivale în faţa formaţiei care a câştigat seria C3 şi care a fost premiată de conducerea FRF
În avanpremiera disputei dintre Universitatea Craiova şi Viitorul, echipa a doua a Ştiinţei a evoluat şi ea pe arena „Nicolae Dobrin”, dar, faţă de trupa lui Mulţescu, din postura de oaspete, fiindcă a întâlnit formaţia municipalităţii argeşene, SCM Piteşti, în etapa a 26-a a seriei C3. Satelitul Univerităţii Craiova a pierdut al treilea meci diputat contra formaţiei antrenate de Nicolae Dică, după ce aceasta din urmă se impusese şi în tur, la Işalniţa, cu 2-0, dar şi într-un amical disputat în iarnă, scor 4-0. De această dată a fosr 3-0, toate golurile venind în repriza secundă. Scorul l-a deschis un craiovean la origine, Ionuţ Năstăsie, în minutul 51, l-a majorat un jucător al Craiovei, Paul Hodea, care a marcat un autogol în minutul 70, iar Marius Albu a închis tabela, transformând un penalty în minutul 76. În Trivale, Cornel Papură a folosit formula: Nedeianu – Borţa, Ion, Hodea, Trocan – Buzan, Enache, V. Constantin – Frăsineanu, Gunie, Tătulea. Au mai jucat: Burlacu, C. Popescu, Ionescu. La final, reprezentanţii FRF, în frunte cu preşedintele Răzvan Burleanu, au premiat formaţia argeşeană pentru promovarea în Liga a III-a. Fotbaliştii piteşteni au fost primii laureaţi ai unui proiect în premieră al Federaţiei Române de Fotbal, prin care fiecare câştigătoare a fiecarei serii de Liga 3 precum şi câştigătoarea Ligii 2 vor fi sărbătorite în faţa propriilor suporteri pentru performanţa obţinută. Cu această ocazie, la Piteşti, a fost lansat oficial şi noul brand Liga 3. Până la finalul campionatului, Universitatea II mai joacă 3 meciuri: cu Flacăra Moreni, miercuri, de la ora 18, pe Extensiv, apoi sâmbătă, la Aninoasa, şi, în sfârşit, cu FC Voluntari II, tot pe Extensiv.
Hat-trick Neacşu pentru victoria Filiaşiului
Cealalată divizionară C doljeană, CSO Filiaşi, a învins pe stadionul „Chimia“ din Işalniţa, cu 3-1, pe FC Voluntari II. Nicuşor Neacşu a marcat toate cele trei goluri ale gazdelor, două din penaltiuri (’19, ’82), iar al treilea dintr-o lovitură liberă de la 20 de metri (’53). Replica ilfovenilor a venit prin Trandafirescu, cu capul, în minutul 22. Antrenorul Florin Şoavă a mizat pe: Mogoşanu – Borhot, Lupu, Chircan, Tereche – Calu, (89 Stanca), Cruşoveanu – Duriţă (61 Papa), Bălan (70 Tănase), Neacşu (90 Fruntelată).
„Sunt mulţumit de rezultat şi mai ales de jocul prestat. Lui Neacşu i-am schimbat poziţia în teren şi de atunci a început să marcheze. Dacă aş avea numai fotbalişti ca Neacşu, aş câştiga seria. Sper să mai urcăm în clasament până la final” a spus Şoavă. Filiaşul joacă marţi, la Şirineasa, în etapa intermediară.