Orchestra Simfonică a Filarmonicii „Oltenia” – dirijată de Radu Postăvaru – și violoncelistul Mircea Marian propun melomanilor să (re)descopere din creația compozitorului Joseph Haydn Simfonia nr. 45 în Fa diez minor, „Despărţirea”, Concertul în Re major pentru violoncel şi orchestră și Simfonia nr. 22 în Mi bemol major, „Filozoful”. Concertul are loc astă-seară, cu începere de la ora 19.00, este dedicat Zilei Regalității și este realizat în colaborare cu Clubul Monarhist din Craiova.
Actual manager şi dirijor permanent al Filarmonicii „Paul Constantinescu” din Ploieşti, Radu Postăvaru s-a născut într-o familie de muzicieni. S-a manifestat ca un veritabil talent precoce, dirijând prima dată la vârsta de cinci ani. A studiat pianul la Liceul de Muzică „Octav Băncilă” din Iaşi, apoi a devenit student al Secţiei de Compoziţie a Conservatorului „George Enescu” din Iaşi, iar din 1990 a frecventat clasa de compoziţie-muzicologie-dirijat din cadrul Academiei de Muzică din Bucureşti. Preocupat de arta dirijorală, a urmat cursuri de măiestrie în Germania cu profesorul Olaf Koch, de la Academia de Muzică din Berlin. În perioada 1992-1995 a ocupat postul de regizor muzical al Studioului de Radiodifuziune, între anii 1995-2002 a fost profesor al Universităţii de Arte „George Enescu” din Iași, iar între 1999-2001 – profesor la Conservatorul de Muzică „Salmon” din Casablanca.
Tânărul violoncelist Mircea Marian s-a remarcat în cadrul a numeroase concursuri naţionale şi internaţionale de profil, unde a fost distins cu premiul I şi a fost aplaudat, ca solist, alături de Orchestra Academiei de Muzică din Graz (Austria). La Universitatea Națională de Muzică București a studiat violoncelul la clasa maestrului Marin Cazacu. Activitatea sa este una foarte variată şi bogată: este membru al Duo-ului „Cello Jaya”, al ansamblului „Violoncellissimo”, al Orchestrei de Cameră Radio și al Orchestrei Române de Tineret.