Pentru mai multe puncte de lucru se poate depune o singură notificare

0
273

Operatorii economici utilizatori ai aparatelor de marcat electronice fiscale au obligaţia constituirii unui registru de bani personali prevăzut de OUG nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, pentru fiecare unitate de vânzare a bunurilor sau de prestare a serviciilor, indiferent de numărul de case de marcat existente în unitate. “Operatorul economic notifică organul fiscal competent de administrare constituirea registrului de bani personali, precizând data deschiderii acestuia şi numărul de pagini, conform numerotării acestora, până astăzi, 8 mai 2015. Notificarea nu impune prezenţa reprezentantului operatorului economic la organul fiscal, aceasta putând fi făcută prin poştă sau fax, cu condiţia păstrării dovezii expedierii acesteia şi nu este necesară prezentarea registrului cu ocazia notificării”, se precizează într-un comunicat de presă al Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Craiova. În situaţia în care operatorul economic are mai multe puncte de lucru poate depune o singură notificare la organul fiscal la care este înregistrat ca plătitor de impozite şi taxe, în care să precizeze pentru fiecare punct de lucru data deschiderii registrului de bani personali şi numărul de pagini.