A prejudiciat bugetul cu peste 700.000 lei / Craiovean condamnat la 4 ani de pușcărie pentru evaziune fiscală

0
414

Un craiovean de 47 de ani a fost condamnat definitiv la 4 ani de închisoare într-un dosar vizând evaziune fiscală cu cereale, prejudiciul creat bugetului de stat fiind de peste 700.000 de lei. Sentința a fost pronunțată de Curtea de Apel Craiova care i-a admis inculpatului apelul, reducându-i pedeapsa pe care o primise la Tribunalul Dolj, de 7 ani închisoare. Bărbatul este după gratii de anul trecut și este un evazionist „de cursă lungă”, fiind  condamnat în alte două dosare penale, unul de evaziune fiscală şi altul de înşelăciune, ambele fiind acum în faza recursului, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Magistrații Curțiide Apel Craiova au pronunțat prima condamnare definitivă a craioveanului Cătălin Cristi Gae, într-unul dintre dosarele penale în care a fost și este judecat pentru infracțiuni de evaziune fiscală sau înșelăciune. Craioveanul, care a făcut un mod de viață din neplata obligațiilor financiare către stat, după cum declarau chiar procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj care l-au trimis în judecată în aceste cauze. Astfel, pe 15 aprilie a.c., magistrații Curții de Apel Craiova l-au condamnat pe Cătălin Cristi Gae la 4 ani de închisoare cu executare pentru evaziune fiscală. În plus, acesta este obligat să achite către ANAF suma de 700.044 lei,despăgubiri civile la care se adaugă accesoriile calculate, potrivit codului de procedură fiscală, de la data scadenţei obligaţiilor fiscale până la achitarea efectivă. Pentru a fi siguri că se va recupera suma, judecătorii au instituit sechestru asigurator asupra bunurilor inculpatului până la concurenţa despăgubirilor şi accesoriilor. Sentința este definitivă, însă Gae era deja după gratii la momentul pronunțării hotărârii.

A primit 7 ani de închisoare la Tribunalul Dolj

Cristi Cătălin Gae, administratorul SC Certrans SRL Craiova, a fost trimis în judecată în acest dosar pe 7 februarie 2013. Potrivit rechizitoriului procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, între anii 2007-2009, Cătălin Gae, în calitate de administrator al SC Certrans SRL Craiova, „a desfășurat activități de comerț en-gros cu cereale, nedeclarând aceste operațiuni la organele fiscale și neevidențiindu-le în actele contabile, sustrăgăndu-se astfel de la plata obligațiilor către bugetul de stat – TVA și impozit pe profit“. Anchetatorii au estimat că prin activitatea infracțională Gae a adus un prejudiciu bugetului statului de 700.044 de lei. Mai multe, pentru a încerca să-și piardă urma şi pentru a scăpa de obligaţiile fiscale, pe 28 iulie 2008, inculpatul a cedat fictiv părţile sociale ale SC Certrans SRL către un pensionar suferind de tuberculoză. Acesta din urmă, fără să ştie ce a semnat, a devenit unic asociat și administrator al societăţii. Pensionarul, care nu ştia să scrie şi să citească, după cum au stabilit anchetatorii, a declarat că Gae l-a pus să semneze documentele după ce l-a convins că actele sunt făcute pentru a i se mări pensia. Ulterior, inculpatul a continuat să administreze în fapt societatea SC Certrans SRL, întocmind și folosind borderouri de achiziții cereale pentru a putea retrage constant sume importante de bani din conturile societății.

La finalul anului trecut, în decembrie 2013, judecătorii Tribunalului Dolj l-au găsit vinovat pe Cătălin Cristi Gae şi l-au condamnat la 7 ani de închisoare pentru evaziune fiscală. Instanţa a mai dispus ca bărbatul să achite ANAF suma de 700.044 de lei, din care 188.422 de lei reprezintă impozit pe profit şi 511.621 de lei contravaloarea TVA. Atât inculpatul, cât și procurorii au declarat apel, soluționat acum de Curtea de Apel Craiova.

Operațiunile financiare frauduloase, „mod de viață” pentru Gae

Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, „Cătălin Gae a făcut un mod de viață din derularea de operațiuni comerciale care să-i aducă profituri mari prin eludarea obligațiilor fiscale“. Astfel, într-un alt dosar, inculpatul a fost trimis în judecată în februarie 2013fiind acuzat că, în calitate de administrator al SC Dominique Trade SRL Craiova, a cumpărat 839.170 kg de grâu şi 180.310 kg de porumb de la firma Bafkt Szeged din Ungaria, precum şi 444.240 kg grâu de la firma Nagy Gabona din Slovacia. Cerealele au fost achitate cu numerar, după care au fost transportate la o bază de recepţie din Arad. Ulterior, potrivit jurnalului de vânzări, SC Dominique Trade SRL a vândut întreaga cantitate de cereale firmei Leea Transex din Bulgaria, în schimbul sumei de 625.550 de lei. Procurorii au constatat că firma Leea Transex din Bulgaria nu a avut relaţii comerciale cu SC Dominique Trade SRL Craiova şi nu a achiziţionat cereale, obiectul de activitate al firmei bulgăreşti fiind comerţul cu autovehicule. Pentru a verifica informaţiile oferite de patronul firmei din Bulgaria, procurorii doljeni au cerut lămuriri organelor fiscale din ţara vecină prin formularul antifraudă, iar inspectorii fiscali din Bulgaria au stabilit că societatea nu a făcut achiziţii intracomunitare de la SC Dominique Trade SRL Craiova în anul 2008. În final, anchetatorii au stabilit că, deşi aparent în acest caz a fost vorba de livrări intracomunitare scutite de TVA, în fapt, mărfurile nu au trecut graniţa în Bulgaria, ci au fost vândute în România, iar prin „livrarea fictivă de cereale către Leea Trasex Bulgaria, SC Dominique Trade SRL Craiova a încasat suma de 625.550 de lei, pentru care nu a înregistrat TVA aferent în sumă de 118.855 de lei, cu care a fost prejudiciat bugetul de stat“, au precizat procurorii doljeni. Pe 26 iunie 2013, Gae a fost condamnat de Tribunalul Dolj la 2ani de închisoare cu executare în această cauză şi obligat să achite ANAF suma de 118.855 de lei. Dosarul se află acum pe rolul Înaltei Curți de Casaţie şi Justiţie, după ce apelul s-a respins. În plus, Gae a fost acuzat în 2011 că, împreună cu Liviu Rodian Neacşu, a înşelat cu aproape 400.000 de lei o societate comercială din Timiş. Mai exact, în ianuarie şi februarie 2009, cei doi au declarat în fals că sunt reprezentanţii unei societăţii din Craiova, inducând în eroare reprezentanţii firmei SC Crosswind SRL din judeţul Timiş, cu ocazia încheierii unor contracte de achiziţii cereale. Cei doi inculpaţi au fost condamnaţi la câte cinci ani de puşcărie şi acest dosar fiind acum în faza recursului la Înalta Curte de Casație și Justiție.