Tudor Gheorghe readuce „Primăvara Simfonic” după 10 ani la Craiova

0
538

Se împlinesc 12 ani de când maestrul Tudor Gheorghe le-a prezentat românilor un spectacol cu o încărcătură emoţională aparte, o reprezentaţie uimitoare ce a marcat deschiderea unei noi etape în viaţa şi cariera sa: „Primăvara Simfonic”. Pe 29 mai, cele mai frumoase poezii şi cântece româneşti interpretate în cadrul acestui spectacol de excepţie vor fi readuse pe scena Teatrului Naţional „Marin Sorescu” din Craiova. Reprezentaţia face parte dintr-un amplu turneu naţional, care include 12 oraşe, pe 21 mai, de Sfinţii Constantin şi Elena, urmând a avea loc pe scena Sălii Palatului din Bucureşti. Biletele s-au pus deja în vânzare la Agenţia TNC, la preţul unic de 85 de lei.

Deşi fiecare apariţie pe scenă a artistului reprezintă o noutate pentru public, acesta aducând prin spectacolele sale o abordare diferită prin conţinutul artistic şi muzical, maestrul vorbelor cântate va relua spectacolul „Primăvara Simfonic” din dorinţa de a le oferi tinerilor cu vârste între 22 şi 25 de ani, ce vin într-un număr foarte mare la spectacolele sale, posibilitatea de a descoperi şi de a cunoaşte frumuseţea concertelor simfonice susţinute în vremea când aceştia erau copii.

În acompaniamentul a peste 80 de muzicieni desăvârşiţi, membri activi ai Corului şi Orchestrei Simfonice „Rapsodia”, Tudor Gheorghe îşi continuă misiunea de a transpune poezia română în cântec sub conducerea muzicală a dirijorului şi orchestratorului Marius Hristescu. „Salcâmii”, „Noapte de mai”, „Valţul rozelor”, „Note de primăvară” şi „Dorul călător” sunt doar câteva dintre melodiile care vor răsuna din nou. „Resortul care m-a împins mereu spre succes: marea poezie română” mărturisea maestrul în „Tudor Gheorghe, în umbra menestrelului”, autor Mircea Pospai.

Turneul naţional „Primăvara Simfonic” se va desfăşura pe parcursul a două luni, mai şi iunie, timp în care maestrul Tudor Gheorghe va ajunge în 12 oraşe: Iaşi (14 mai), Galaţi (17 mai), Constanţa (19 mai), Bucureşti (21 mai), Craiova (29 mai), Ploieşti (30 mai), Piteşti (31 mai), Arad (2 iunie), Timişoara (3 iunie), Oradea (5 iunie), Cluj-Napoca (6 iunie) şi Râmnicu Vâlcea (10 iunie).

 

„Primăvara Simfonic” ar putea fi considerat unul dintre cele mai pasionante fenomene ale timpului muzical, pornind de la exploatarea unor dimensiuni sonore noi şi ajungând până la cercetarea neobosită a sonorităţilor inconfundabile specifice stilului sau unic, atât de greu de descris în cuvinte şi de încadrat în limitele unui tipar.