Italia: Giulio Andreotti, încarnarea gloriei şi mizeriei democrat-creştine

0
36
Giulio Andreotti

Luni, 6 mai a.c., la vârsta de 94 de ani, a decedat, la Roma, cel care a fost de şapte ori preşedinte al Consiliului de miniştri între 1971 şi 1992, de 20 de ori ministru şi contemporan cu şapte papi: Giulio Andreotti. Figură a ex-democraţiei creştine, senator pe viaţă din 1991, găsit nevinovat în 2003 de către justiţie, după ce fusese condamnat la 24 de ani de închisoare pentru că ar fi comandat asasinarea, prin oamenii Mafiei, în 1979, a jurnalistului „supărător” Mino Pecarelli. Născut la 14 ianuarie 1919, „Inoxidabilul”, una dintre poreclele sale, va fi prietenul papilor şi cardinalilor, dar şi al unor persoane sulfuroase, precum Michele Sindona, „bancherul lui Dumnezeu”, mort dintr-o cafea cu cianură, Licio Gelli, mare maestru al Lojei Masonice Secrete P2, sau Roberto Calvi, omul de afaceri găsit atârnat de un pod din Londra în 1982. Ministru de Interne, de Finanţe, la Apărare, Industrie, Afaceri Externe. A fost primul conducător al primei Republici italiene după căderea lui Musolini, până la naufragiul clasei politice în afacerea „mani pulite”, în 1992. Odată cu dispariţia lui Giulio Andreotti, politician pentru toate anotimpurile, care încarnează o jumătate de secol de politică italiană, atât de secretă încât el însuşi a spus-o, cu ironie, „dacă vrei să păstrezi un secret nu-l împărţi cu nimeni, nici măcar cu tine insuţi”, se întoarce o pagină tulburătoare de istorie. După răpirea şi asasinarea liderului democrat-creştin Aldo Moro, de către „brigăzile roşii”, în 1978, luarea ca ostatici a 450 de pasageri de pe vasul „Achille Lauro”, în Marea Mediterană, în 1985, de către palestinianul Abu Abbas, care a executat un american, atitudinea senatorului a fost pusă mereu în discuţie. De fiecare dată a reuşit să iese la liman fără a pierde puterea, o putere de care n-a uzat, potrivit unei formule celebre pe care o îndrepta către detractorii săi. Succesul său s-a bazat pe o reţea de relaţii bine ţesute, în a căror componenţă centrală intra şi Vaticanul. Va fi prieten cu şase papi, mai ales cu Papa Pius al XII-lea şi Ioan Paul al II-lea, dar nu numai atât. În sfera relaţiilor externe, va fi apropiat de Henry Kissinger, Rockefeller şi George Bush. În 1978 va deveni primul şef de guvern susţinut de Enrico Berlinguer, liderul PCI (Partidul Comunist Italian). Cu toate acestea, mereu s-au insinuat relaţiile pe care le avea cu Cosa Nostra, temuta Mafie siciliană. În primăvara lui 1993, un mare scandal a izbucnit, Giulio Andreotti fiind legat de Mafia şi, pentru prima dată, „Inoxidabilul” va face obiectul unui proces. Fusese asasinat generalul Dallakesa, în septembrie 1982, la Palermo, şi se mai aflaseră nişte detalii despre captivitatea în mâinile „brigăzilor roşii” a lui Aldo Moro. Se spune că ar fi murit împăcat, prin curmarea crizei politice şi validarea unui guvern, care îi are în frunte pe Enrico Letta şi Angelino Alfano. Se spune că această „combinazione” are „ceva Andreotti”.