Coronavirus: Boris Johnson – mesaje de susţinere din întreaga lume

0
392

Transferat în cursul zilei de luni la unitatea de terapie intensivă a Spitalului „St. Thomas” din Londra, cu un caz sever de coronavirus, unde a primit suport pentru oxigen, dar nu a fost ventilat, premierul Regatului Unit, Boris Johnson primeşte mesaje de încurajare din întreaga lume. Palatul Buckingham a anunţat că Regina a trimis un mesaj familiei premierului Johnsonn şi partenerei sale, Carrie Symonds, care este însărcinată, afirmând că se gândeşte la ei şi doreşte premierului recuperare rapidă. Preşedintele american Donald Trump a declarat că americanii se roagă pentru însănătoşirea lui Johnson. La rândul său, preşedintele rus, Vladimir Putin, i-a urat recuperare rapidă subliniind că „optimismul şi simţul umorului îl vor ajuta să se însănătoşască”. Preşedintele francez, Emmanuel Macron, şi-a exprimat dorinţa ca Johnson să depăşască rapid acest calvar. Bineînţeles premierul canadian Justin Trudeau, în nota bunelor relaţii dintre cele două ţări a spus că îi doreşte o recuperare deplină şi rapidă. Boris Johnson n-a fost intubat şi se află într-o stare stabilă. „El continuă să lucreze pentru noi. Acum rugaţi-vă pentru el” a scris tabloidul „The Sun” în ediţia de astăzi. „Daily Express” a titrat: „Boris va ieşi”.