Victorie de podium

0
296

Ştiinţa a câştigat derby-ul studenţesc cu „U” Cluj şi a urcat pe locul 3

Finalista Cupei a poposit pe „Extensiv” cu intenţia de a ciupi un punct de sporit moralul înaintea unui nou derby, local şi de subsol, cu CFR-ul. Craiova n-avea nici ea de gând să-şi stopeze seria de 18 meciuri fără eşec, dar acum avea şi prilejul cel mai bun pentru o primă victorie acasă în 2015. Una care era promisă din start memoriei inegalabilului Amza Pellea, care ar fi împlinit 84 de ani. „Cel mai frumos cadou, victoria Universităţii” spunea „Nea Mărin” la ultima să aniversare, înaintea returului pe care Craiova Maximă îl disputa cu Benfica, în semifinalele Cupei UEFA.


Ardelenii au început avântat, în jumătatea Ştiinţei, dar prea avântat, întrucât Cepellini a sărit cu piciorul pe tibia lui Brandan, căzut la pământ. La indicaţiile arbitrului de rezervă, uruguayanul a fost trimis prematur la vestiare de Robert Dumitru. Craiova nu obişnuieşte să se arunce peste adversar, dar forţată de împrejurări a asediat poarta „şepcilor roşii” şi avea să fie eficientă. Mai întâi, Bawab şi Târnăcop l-au nimerit pe Veselovsky în aceeaşi fază, apoi iordanianul şi-a delectat fanii cu un şir de driblinguri încheiat cu un şut la colţul lung. Dacă oaspeţii n-au avut replică, tot alb-albaştrii au asigurat spectacolul. Şi golul doi a fost anunţat de o ocazie mare. Torpila lui Madson doar a ameninţat vinclul, iar la câteva minute Nuno Rocha a pus capul în gheaţă adversarului pentru a finaliza centrarea ex-clujeanului Târnăcop.
Partea secundă a început cu ghiuleaua lui Brandan, deviată de Veselovsky până la Băluţă, care s-a împotmolit de portarul oaspeţilor. Craiova s-a jucat cu ocaziile. Rocha s-a intimidat de şansa uriaşă de a face dublă şi a ridicat mingea peste poartă, singur cu cel mai ocupat clujean, goal-keeper-ul Veselovsky. Imediat, Vătăjelu a primit peste linia defensivei adverse şi a nimerit transversală. Ratările au încetat la golul al doilea al lui Nuno Rocha, care a încheiat fericit intercepţia lui Băluţă şi assist-ul lui Brandan. Băluţă a fost aproape de reuşita meciului, cu o folha seca din colţul careului mare, care a ocolit vinclul. În Săptămâna Mare, Craiova câştigă primul meci acasă anul acesta şi urcă pe podium, contabilizând şi al 19-lea meci la rând în care nu pierde.

Universitatea Craiova – Universitatea Cluj 3-0

Au marcat: Bawab 23, Nuno Rocha 41, 71
Stadion: „Extensiv”, spectatori: 3.000.
Craiova: Bălgrădean 6 – Achim 6 (75 Dumitraş) 6, Frăsinescu 6, Acka 6, Vătăjelu 7 – Băluţă 7, Madson 6, Brandan 7, Târnăcop 6 – Nuno Rocha 8 (78 Herghelegiu) 6, Bawab 8 (85 Ivan). Antrenori: Sorin Cârţu, Emil Săndoi.
Cluj: Veselovsky 6 – Ciupe 4, Neag 4, Skvorc 4, Bambara 5 – Cepellini 3, Cristocea 5, Lungu 4 (57 Cr. Munteanu) 4, Nuno Viveiros 5, Gravenberch 5 (75 VandenBroek) 4 – Castillion 5 (62 Lemnaru) 4. Antrenor: Adrian Falub.
Arbitru: Robert Dumitru (Sf. Gheorghe) 7.
Eliminat: Cepellini 10.