Instituția Prefectului Județului Dolj găzduiește astăzi, începând cu ora 10.00, un simpozion pe tema Zilei Internaționale a Romilor. Programul va cuprinde expoziția de artă fotografică intitulată „Rădăcinile Durerii” și proiecția unui film documentar-artistic despre deportarea romilor în Transnistria. Evenimentul va continua, de la ora 13.30, la Penitenciarul de Maximă Siguranță Craiova și secția Ișalnița, unde se află în detenție femei de etnie romă, cu un spectacol cultural-artistic susținut de taraful „Sukar Gipsy”.
Ideea de a marca această zi a apărut la Londra, în 1971, la primul congres internațional al romilor. Atunci s-a luat decizia ca 8 aprilie să devină sărbătoarea romilor din întreaga lume. Tot atunci a fost adoptat, ca imn internațional, cântecul „Gelem, gelem” al interpretei Olivera Vuco, în cunoscutul film iugoslav „Am întâlnit și țigani fericiți”, peliculă ce datează din 1967. De asemenea, a fost adoptat și steagul internațional al romilor, având jumătatea de jos verde, simbol al câmpurilor înverzite, și jumătatea de sus albastră, simbol al cerului senin, iar la mijloc o roată, simbolizând, pe de o parte, soarta, roata succesiunii vieților, iar pe de altă parte, nomadismul, în relație cu spațiul originar al Indiei.
Două decenii mai târziu, la Congresul Mondial al Romilor din aprilie 1990, Comisia Lingvistică a Uniunii Internaționale a Romilor a oficializat alfabetul internațional standardizat al limbii romani, decizia fiind semnată de 17 specialiști în domeniu, din diferite țări, în prezența unui observator al UNESCO.