O comedie amară despre căutarea fericirii, scrisă de unul dintre cei mai importanţi dramaturgi interbelici, astă-seară, ora 19.00, la Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova: „Idolul şi Ion Anapoda”, de G.M. Zamfirescu, în regia regretatului Ion Cojar. Alături de Dan Puric (în rolul lui Ion, un om anapoda), spectacolul îi are în distribuţie pe actorii Ileana Stana Ionescu (Stăvaroaia, o mătuşă care nu a renunţat încă la viaţă), Ileana Olteanu / Cesonia Postelnicu (Mioara, o nepoată frumoasă şi proastă), Irina Cojar (Frosa, idolul din vis), Silviu Biriş (Valter, un băiat deştept), Alexandru Hasnaş (Aristotel Matac, un musafir nepoftit), Afrodita Androne / Erika Băieşu (Icu Danicel, o haimana inteligentă). Spectacolul face parte din repertoriul Teatrului Naţional din Bucureşti încă de la lansarea sa, din ianuarie 2006. Biletele se găsesc la Agenţia TNC, la preţul de 100 de lei.