
În perioada 4-8 aprilie, Biblioteca Municipală „Petre Anghel” din Băileşti organizează, sub patronajul Primăriei, o serie de manifestări prilejuite de împlinirea a 85 de ani de la înfiinţare. Programul a cuprins expoziţii de cărţi, concursuri de creaţie literară, sesiuni de referate, momente literar-artistice etc., realizate în colaborare cu elevi şi cadre didactice de la instituţiile de învăţământ din localitate. Miercuri a fost sărbătorită Ziua Bibliotecarului din România, iar ieri a fost marcată – prin depuneri de flori, programe artistice şi vizitarea Casei Memoriale – împlinirea a 80 de ani de la naşterea lui Amza Pellea. De altfel, invitată de onoare la manifestările Bibliotecii băileştene a fost fiica actorului, Oana Pellea. După cum a precizat bibliotecar Janeta Vlad, programul zilei de astăzi debutează la ora 11.00 şi cuprinde o întâlnire cu scriitorii Gheorghe Doca şi Petre Anghel, prezentarea istoricului bibliotecii, aniversarea a 118 ani de la publicarea „Luceafărului” eminescian, deschiderea expoziţiei de carte „Emil Cioran – 100 de ani”, lansarea „Monografiei oraşului Băileşti”, de Florea Catană, şi a nr. 2 al revistei „Foaia bibliotecii”.