Magistraţii Curţii de Apel Craiova a respins, miercuri seara, târziu, cererea de arestare preventivă formulată de procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova pe numele comisarului-şef Petrişor Alexandru, şeful Biroului de Investigarea Fraudelor din cadrul Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Feroviare Craiova. Petrişor Alexandru este cercetat, împreună cu fratele său, Cristi Daniel Alexandru şi cu subinspectorul Mihai Dumitru Ardelean de la aceeaşi unitate, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, şantaj şi abuz în serviciu. Potrivit procurorilor craioveni din cadrul DIICOT şi ofiţerilor anticorupţie, cei trei au acordat împrumuturi de bani, cu o dobândă de 6% -12% pe lună, mai multor părţi vătămate, cărora le-au impus să constituie garanţii mobiliare asupra unor autovehicule aparţinând societăţilor comerciale pe care le administrau. Deşi împrumuturile au fost achitate integral, Petrişor Alexandru şi Mihai Dumitru Ardelean au refuzat să restituie persoanelor respective maşinile. Cei doi au fost prinşi în flagrant, în cursul zilei de marţi, în timp ce primeau dobânda unor bani daţi cu camătă.