Isărescu: Dezechilibrul contribuabili-beneficiari şi infrastructura, marile probleme ale României

0
457
Mugur Isărescu

Cele mai mari probleme ale României sunt dezechilibrul dintre numărul contribuabililor şi pensionari şi beneficiarii de asistenţă socială, precum şi ineficienţa infrastructurilor publice de transport, energetice, de sănătate şi educaţie, afirmă guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. „Cred că sunt două probleme mari. Una este acest dezechilibru care nu se poate corecta decât în câţiva ani buni şi până atunci trebuie să ne învăţăm să trăim cu el şi să ne vedem lungul nasului, aici am ajuns, între numărul de contribuabili şi numărul de pensionari şi beneficiari de asistenţă socială. A doua este rămânerea extrem de în urmă şi ineficienţa infrastructurilor publice de transport, energetice, umane, adică de sănătate, educaţie. Deci toată infrastructura economiei este deteriorată”, a declarat guvernatorul băncii centrale. El a menţionat că, alături de ineficienţa infrastructurii publice, există „o risipire o investiţiilor publice în zeci, sute şi mii de proiecte neterminate”. „Şcoli neterminate, şi care probabil nu se vor termina niciodată pentru că sunt în cătune care nu au nicio perspectivă, poduri, podeţe”, a continuat Isărescu. Întrebat care este cea mai dăunătoare disfunţionalitate cauzală, Isărescu a indicat capacitatea limitată de atragere a fondurilor comunitare.