Discursul preşedintelui american despre „starea uniunii” a fost dedicat aproape în întregime bătăliei pe care este convins că o va câştiga împotriva lui Donald Trump. Arma lui Joe Biden: respectarea şi apărarea acerbă a democraţiei. Preşedintele american a insistat asupra distrugerii previzibile a instituţiilor democratice în eventualitatea revenirii la Casa Albă a fostului dezvoltator imobiliar din New York pe care l-a învins în 2020. Niciodată discursul anual rostit în faţa congresmanilor –ritual obligatoriu pentru orice preşedinte- nu a fost atât de personalizat. Biden, un veteran al politicii, de când a fost ales prima dată senator de Delaware în noiembrie 1972, la vârsta de 29 de ani, pariază totul pe demonizarea omului care, în mai multe intervenţii publice nu şi-a ascuns predispoziţia pentru soluţii autoritare, aidoma unui dictator. Au fost abordate şi alte teme precum redresarea economică şi imigraţia, ameninţările din China şi Rusia, într-un context exploziv agravat de conflictul din Orientul Mijlociu dintre Israel şi Hamas.
Acasă Actualitate Actualitate externă SUA: Joe Biden şi-a dezvăluit arma miraculoasă pentru a-l învinge pe Donald...
,, Biden pare cu siguranță a fi complet ars. Modul în care administrația sa a gestionat situațiile din Ucraina și Israel, împreună cu senilitatea caricaturistică a bărbatului, înseamnă că realegerea lui ar crea mult mai multă instabilitate în SUA.”( O reevaluare totală a alegerilor din 2024 ANDREW ANGLIN • 8 MARTIE 2024• articol apărut în The Daily Stormer ).
Comments are closed.