Colegiul Economic “Gheorghe Chiţu” din Craiova are o istorie bogată, de peste 145 de ani, timp în care au mers, ca pe o bandă rulantă, absolvenţii ce şi-au desăvărşit cariera. În prezent, unitate de învăţământ merge pe acelaşi trend ascendent. Ultima dovadă este dată de trei elevi, câştigători ai fazelor judeţene ale Olimpiadelor tehnologice şi ale Concursurilor pe meserii, care vor reprezenta Doljul la fazele naţionale, unul dintre ei câştigând, în 2022, primul loc la una dintre competiţii, acum vrând să recidiveze. Demn de remarcat, doi dintre cei trei premianţi, vin din mediul rural. Mai mult, pe lângă cei trei laureaţi, ar putea să apară, după finalizarea clasamentelor naţionale, alţi cinci elevi de la “Chiţu”, la etapele finale.
Colegiul Economic “Gheorghe Chiţu” din Craiova nu mai are nevoie de vreo prezentare, având în vedere istoria de peste 145 de ani. Titulaturi au fost multe, de-a lungul acestei perioade, dar performanţa şi-a urmat cursul. Ultima dovadă stă în prezenţa a trei copii, care vor reprezenta Doljul la fazele naţionale ale concursurile şcolare. “Cred că putem să ne mândrim, în acest an şcolar, până acum, cu rezultatele obţinute de elevii noştri, la Olimpiadele şi Concursurile, vorbim de fazele judeţene. Conform metodologiei, trei dintre ei merg direct în fazele finale, iar, după ce se vor centraliza datele, la nivel naţional, şi cei de pe locul II, la “judeţ” pot accede mai departe. Sunt convins că vom avea doi în plus şi merg că, în total, vom avea opt elevi de-ai noştri prezenţi la fazele finale, care vor avea loc în aprilie. Avem, în prezent, 10 premii câştigate, la Olimpiada pe discipline tehologice, şi patru distincţii la Concursurile pe meserii. Este în continuare nevoie de specialişti, de aceea îi şcolarizăm şi, chiar dacă nu rămân în România, acolo unde se duc să demonstreze că au învăţat”, a precizat prof. Dumitru Iftimov, director al Colegiului Economic “Gheorghe Chiţu”.
Muncă multă
Elevii au lucrat foarte mult, şi după terminarea orelor de curs, fiind mereu în legătură cu cadrele didactice, dorind să arate că pot şi că realizează performanţe. “Ne aflăm într-un moment fericit, dar cu zile, săptămâni, luni de muncă în spate. Ei , acum, îşi conturează viitorul, îşi doresc o viaţă plină de sens. Le place ceea ce fac, sunt dedicaţi şi sunt un reper şi pentru ceilalţi. Avem o tradiţie în spate, o onorăm şi vrem s-o ducem mai departe”, a spus prof. Daniela Iftimov, cea care i-a coordonat pe premianţi.
Vorbesc câştigătorii
Dar, cum câştigătorii trebuie să vorbească, le dăm cuvântul. Primul dintre ei, Robert Vişan, este veteranul, dacă se poate spune aşa. Anul trecut, când era în cls. a XI-a, a câştigat, la nivel naţional, locul I, la “turism şi alimentaţie publică”. Acum, a luat primul loc la faza judeţeană şi se pregăteşte de “naţională”. Ce spune Robert: “A fost dificil, ca şi anul trecut, dar am răzbit. Sunt născut în Moţăţei, am venit, aici, la Craiova, ca să învăţ. Eu mă axez mai mult pe contabilitate, învăţând şi de la părinţi şi bunici, mai ales la noi în comună. Poate, de aceea am şi câştigat, dar nu puteam fără sprijinul profesorilor. Acum, este ceva mai dificil, mai ales că dau şi Bacalaureatul. Îmi doresc să finalizez cursurile superioare de contabilitate şi informatică de gestiune, la Bucureşti” . Puţin mai timid arată Alex Luca, elev în cls. a XII-a. El a obţinut locul I, la “judeţ”, la “Administraţie şi comerţ”. “Eu sunt din Craiova şi acum am ceva emoţii. Înainte de concurs, mă gândeam că poate fi greu, dar, după ce am văzut probele, ştiind că mă pregătisem, am sperat la un rezultat foarte bun. Lucrez intens şi, după BAC, vreau să rămân la Universitatea din Craiova, pe “Ştiinţe economice”, dar, deocamdată, nu m-am gândit la o specializare. Chiar îmi place ceea ce fac”. Poate, de departe, vedeta, dacă se poate spune aşa, este Andreea Brânzan, elevă în ultimul al învăţământului profesional, la “Gheorghe Chiţu”. A cîştigat , la concursul judeţean pe meserii, locul I, la faza judeţeană. Specialitatea sa este bucătăria, secţiunea la care a participat fiind “bucătar – ospătar”. Vine din satul Secui, pendente de comuna Teasc şi ne împărtăşeşte câteva cuvinte : “M-am axat pe specialităţi culinare, după ce am văzut la părinţii şi bunicii mei. Îmi place să gătesc şi să le dau şi celorlaţi să guste din produsele mele. Chiar m-am gândit să particip şi la concursuri naţionale de gen “Master Chef”, “Chefi la cuţite”, sau cum s-o mai numi. Dar , aştept, faza naţională din aprilie. Oricum, fiind în ultimul an la învăţământ profesional, mă voi înscrie la cursurile serale de liceu, tot aici”.