3 stații meteo şi 10 senzori măsoară calitatea aerului pe care-l respiră craiovenii. Prin proiectul de voluntariat ClearAir-Cv / Aer curat în Craiova, oraşul nostru a primit o adevărată reţea independentă de senzori și stații mete.
Proiectul a adus împreună mediul socio-economic, Universitatea şi mediul liceal craiovean. Studenţii Universităţii din Craiova, de la Departamentul de Fizică, au învățat cum să realizeze un senzor de particule. Apoi, mai mult de 300 de elevi ai unor licee din Oltenia („Matei Basarab”, „Tudor Arghezi”, „Ştefan Velovan”, Colegiul Naţional „Carol I”, Liceul Militar „Tudor Vladimirescu”, „Charles Laugier”, „Voltaire”, Colegiul Național „George Coşbuc” din Motru) în general și Craiova în particular au devenit parte din campania „Adoptă un senzor!”. Astfel, șapte licee craiovene și Universitatea din Craiova au adoptat câte un senzor, ceilalți doi senzori aflându-se la persoane private care locuiesc în Craiova, pentru acoperirea integrală a zonelor de interes pentru poluare. Proiectul s-a bucurat de atenția profesorilor de fizică din învățământul preuniversitar din Dolj și a cadrelor didactice ale Universității din Craiova care au participat la prezentările realizate de către echipa de proiect. Voluntarii OMV Petrom s-au ocupat de montarea și punerea în funcțiune a senzorilor.
Pasul următor a fost crearea unui site cu pagina de Facebook asociată unde sunt transmise datele de la senzori și de la stațiile meteo şi la care publicul largare acces liber: https://www.clearaircraiova.ro/. Mai mult, cercetătorii Universității din Craiova vor realiza studii ştiinţifice pornind de la valorile înregistrate de aceşti senzori, în aşa fel încât în cel mai scurt timp problema să fie cât mai temeinic înţeleasă pentru a de identifica soluţiile optime derezolvare. Informarea va fi un pas important făcut de echipa de proiect pentru ca a se lua decizii documentate, legate de dezvoltarea sustenabilă a regiunii, în beneficiul comunității.
Tu știi ce respiri?
Poluarea atmosferică înseamnă prezența particulelor în suspensie și a gazelor nocive. Acestea pot fi naturale (eliberate din sol, de către plante, erupţăii vulcanice, dispersia sării marine) sau cauzate de activitățile umane (obţinute în urma arderii combustibililor fosili, precum cărbunele, petrolul, benzina sau motorina, tratarea deşeurilor, procese industriale şi utilizarea solvenţilor).
Particulele acestea îmbolnăvesc și chiar ucid persoane vulnerabile. Să nu uităm că Oltenia ocupă locul al II-lea la incidența bolilor ischemice ale inimii şi accidente cerebrovasculare, locul al III-lea la incidența bolilor pulmonare obstructive și locul al V-lea la incidenţa astmului, (conform Institutului de Statistică al României, Starea de sănătate a populației).
Proiectul a fost susţinut de OMV Petrom, care a acordat 3000 de euro pentru această idee, în cadrul competiției interne Campionatul de Voluntariat, ediția 2020. Partenerii proiectului sunt EDUCOL, Departamentul de Fizică din cadrul Facultății de Științe a Universității din Craiova şi Centrul Meteorologic Regional Oltenia din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie. Echipa proiectului a fost sprijinită şi de Cercul profesorilor de fizică, respectiv de profesorii din Oltenia, marea majoritate absolvenţi ai Fizicii craiovene.