Craiova: Bijuterii din aur, contrafăcute, în valoare de 190.000 lei, confiscate de polițiști

0
462

Reprezentanții IPJ Dolj au anunțat că, astăzi, 7 martie a.c., lucrătorii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au organizat și executat o acțiune pentru prevenirea și combaterea ilegalităților care se comit în domeniul comercializării bijuteriilor din aur. În cadrul activităţilor desfăşurate au fost efectuate mai multe controale la punctele de lucru ale caselor de bijuterii din Craiova, fiind indisponibilizată cantitatea de 1045 grame bijuterii din aur contrafăcute, în valoare totală de 190.000 lei, care erau expuse spre vânzare și purtau însemnele unor mărci protejate de lege. Pentru infracţiunile constatate, poliţiştii au întocmite patru dosare penale, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de expunere spre vânzare de obiecte purtătoare de însemne ale unor mărci protejate de lege.

Exemplu: La punctul de lucru al unui agent economic din Craiova, a fost identificată cantitatea de 714 gr bijuterii din aur, expusă spre vânzare, care purtau însemnele unor mărci protejate de lege.  Bijuterii, în valoare de 130.000 lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.