Copil, într-un sat oltenesc, îmi amintesc cum, în esenţă, 8 Martie se reducea la omagierea mamelor, cu simplitatea unui buchet de ghiocei ori de tămâioare pe care, cu sârguinţa timidă a vârstei, le culegeam de prin tufişurile de mărăcini. Altminteri, totul intra în firescul unui cotidian încărcat de multele pregătiri ale lucrărilor primăvăratice.
În ultimii ani, sub emblema unui calendar oficializat, 8 Martie e mai curând prilej şi pretext de adunări colective, cu ieşiri în localuri, din iniţiative patronale ori familiale, nelipsind gesturi particulare, precum cele ale florilor înmânate aleatoriu pe străzi de către lucrători ai instituţiilor administrative.
S-au evaporat parcă prin negura istoriei cauzele unei dârze şi aprige lupte pentru drepturile femeii: câştigate în mare măsură, ele sunt încă de o stringentă actualitate în multe locuri de pe Planetă, din societăţi africane cu resorturi primitiviste ca şi sub regimul absurd radicalizat al unui islam scos, cum se spune, din natura sa originară.
Faptul că în origine s-ar fi aflat o grevă, la New York, a cămăşilor albe reprezentând un grup de femei pe la începutul trecutului veac n-a depăşit, în succesivele decenii, dimensiunea unui fapt divers. Unica certitudine, oricât s-ar opune propagandiştii de dreapta de astăzi, rămâne paternitatea socialistă a sărbătorii, prin succesive dezbateri şi iniţiative, mai întâi în 1907, la Congresul celei de-a doua Internaţionale Socialiste de la Stockolm, cu nume sonore din Germania, Franţa şi Rusia, apoi, la Chicago, în SUA, printr-o rezoluţie contra segregării femeilor pe criterii de clase sociale, terminând, în 1917, cu revolta femeilor ruse la Petersburg contra Războiului şi pe care bolşevicii de extracţie leninistă s-au „grăbit”, doar în acel moment, s-o considere premisa şi resortul propriei lor „Mari Revoluţii din Octombrie”.
Însă chiar imediat după instaurarea regimului bolşevic îşi face loc şi marea schismă pe arena politicii internaţionale, în care confiscării de către propaganda noii superputeri sovietice a paternităţii sărbătorii i se va opune, în regimurile occidentale de dreapta, îndeosebi în eşapările lor fascisto-naziste, tratarea ei ca manifestare ilegală şi, deci, ca pericol insurecţional.
Nu lipsesc mai nou nici aiuritoare provocări cu care noi reglementări pe alocuri impuse sub impulsul unor presiuni homeofone în curs chiar în inima Europei, dincolo de care însăşi condiţia tradiţională a familiei şi a femeii îşi menţine cu dificultate natura multiseculară.
În rest, mijirile solare din aceste zile vestind, clamoros, Primăvara, ne acompaniază, cu discreţie şi decenţă, în omagiul perpetuu pe care-l datorăm Femeii, în ipostazele sale cele mai fireşti.
Iar incidenţa indusă de calendarul marcând intrarea în anotimpul primăverii ne face pe toţi copărtaşi la un eveniment ce-şi depăşeşte agenda constitutivă, invitându-ne, emoţional, spre zodia unei retreziri la viaţă, laolaltă cu natura şi farmecul ei, cu reînnoite şi regăsite energii.
