După înfrângerea grea (1-5) administrată aseară, de Bayern Munchen, în returul optimilor de finală a Ligii Campionilor, pe Emirate Stadium, şi un scor similar şi în partida tur, antrenorul lui Arsenal, Arsene Wenger, şi-a fragilizat rău poziţia pe banca tehnică a echipei. Este cea de a şaptea eliminare consecutivă a „tunarilor” în această fază a competiţiei. Dar pentru alsacianul Wenger, vinovatul principal al dezastrului de pe „Emirate” a fost arbitrul Anastasios Sidiropoulos, care „după ce a acordat un cartonaş galben lui Laurent Koscielny, pentru un fault, cel puţin discutabil, asupra lui Lewandowski la intervenţia arbitrului de linie, l-a acordat pe cel roşu, ucigând meciul”. În inferioritate numerică, în faţa unui Bayern Munchen dezlănţuit, „tunarii” s-au prăbuşit, inevitabil. Arsene Wenger a mai spus că nu a fost penalty şi Lewandowski plecase din poziţie de offsaid. A fost un coşmar greu de suportat şi, acum, lui Arsene Wenger i se cere demisia de către o parte din suporterii echipei: 1-5 în tur, 1-5 în retur, scor general 2-10 şi… the end.
Marcatori: Lewandowski (min. 55), Roben (min. 68), Costa (min. 78), Vidal (min. 80 şi 85), respectiv Walcott (min. 20).