Sunt semne că Spitalul de Pneumoftiziologie Leamna va scăpa de comasare

5
844

Despre încercarea unui fost director al Spitalului de Pneumoftiziologie Leamna, Cornel Ivan, de a comasa unitatea am scris la începutul acestei luni în articolul cu titlul “Cum s-a încercat comasarea Spitalului de la Leamna prin adrese false”. Arătam atunci cum Cornel Ivan a venit în întâmpinarea comasării, reuşind să convingă mai mulţi angajaţi să semneze un tabel prin care declarau că sunt de acord cu această măsură. Adresa cu semnăturile celor 74 de angajaţi a fost trimis Ministerului Sănătăţii, folosind în mod fraudulos antetul CJ Dolj. Din păcate pentru Cornel Ivan şi din fericire pentru cei 119 angajaţi ai Spitalului de Pneumoftiziologie Leamna sunt tot mai multe semnale că această unitate nu va mai fi comasată.

Un prim pas pentru salvarea unor spitale de la comasare a fost făcut în momentul în care Asociaţia Oraşelor din România (AOR) a semnat o minută cu secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Cristian Irimie, care prevede că spitalele din România nu vor mai fi desfiinţate de Ministerul Sănătăţii. „În documentul semnat, se stipulează că: «Ministerul Sănătăţii va propune un set de indicatori pentru eficientizarea spitalelor din reţeaua autorităţilor locale, pe care acestea se angajează să îi respecte, în baza unui plan de măsuri convenit de ambele părţi». Deocamdată se aşteaptă criteriile de comasare. La noi CJ Dolj a înţeles situaţia şi cred că nu se va ajunge la o variantă de comasare. Sperăm să salvăm spitalul pentru că, aşa cum am mai spus în ultimul timp, comasarea nu este oportună şi cred că s-a înţeles în sfârşit acest lucru”, a declarat dr. Marius Matei managerul Spitalului de Pneumoftiziologie Leamna.

Criterii minime obligatorii pentru clasificarea spitalelor

Ministerului Sănătăţii a pus în dezbatere publică pe site-ul instituţiei proiectul privind metodologia de  clasificare a spitalelor în funcţie de competenţă, precum şi criteriile minime obligatorii pentru clasificarea spitalelor în cinci categorii. Conform proiectului de act normativ, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a ordinului, spitalele vor fi obligate să solicite, în scris, direcţiei de sănătate publică din aria administrativ teritorială unde îşi desfăşoară activitatea, clasificarea în noile condiţii. Cererea unităţilor ar trebui să fie însoţită de o fişă de autoevaluare de a cărei corectitudine şi realitate a datelor înscrise ar răspunde managerul unităţii solicitante. Pe baza acestor documente, direcţia de sănătate publică va supune aprobării ministrului Sănătăţii categoria în care spitalul este clasificat.

„Ideea este să creăm un centru de excelenţă în boli respiratorii la Dolj”

Spitalul de la Leamna a primit personalitate juridică în anul 1973 ca urmare a decretului 296/12.05.73 privind decizia Comitetului Executiv al Consiliului Popular Judeţean Dolj. A funcţionat sub denumirea de Sanatoriu TBC Leamna până la data de 27.01.2001 când prin Ordinul MSF nr. 99 s-a transformat în Spitalul Judeţean de Pneumoftiziologie Leamna. Este adevărat că până când nu a intrat în patrimoniul Consiliului Judeţean Dolj investiţiile au fost inexistente. „Este adevărat că o perioadă mare de timp nu s-au făcut investiţii în acest spital, dar la această oră situaţia este mult schimbată. Au fost făcute nenumărate investiţii şi pot aminti de staţia de epurare a apei care este vitală, staţia de filtrare a rezidurilor. S-a investit într-o centrală termică proprie a spitalului pe bază de combustibil gazos, pentru că Încălzirea era din anii ’60 pe păcurină. În perioada 2007-2008 clădirea a fost reabilitată din punct de vedere termic. Anul acesta avem o serie de investiţii şi vorbesc despre dotări cu aparatură care va aduce spitalul la nişte norme deosebite din punct de vedere al spitalelor de boli respiratorii. Ideea este să creăm un centru de excelenţă în boli respiratorii la Dolj care să deservească întreaga regiune. Şi acum prin ceea ce facem spitalul deserveşte pacientul tuberculos din întreaga regiune. Vom instala prin programul «Casa Verde» 40 de panouri solare, o investiţii din fonduri europene”, a mai spus dr. Marius Matei.

5 COMENTARII

  1. eu nu stiu dece va e frica.si va laudati cu ce au facut alti.voi ce ati facut?da ati facut ceva datori si angajari si in rest nm.
    FELICITARI.

  2. Se apropie 1 aprilie si de teama ca raman fara spital v-au pus cei din Consiliul Judetean(in frunte cu domnul Prioteasa) sa atacati fosta conducere si sa o laudati pe actuala?Sunteti cel mai prost ziar din Romania

  3. mas bucura sa vina ns controale dela minister sa vada dom ministru cum se cheltuie bani.Pe directoare o intereseaza sa faca custi la ciini nu bolnavi.

  4. domnule presdinte vad atitea articole si ramin surprins cind vad ca au ce au cu vechea conducere.Domnule presdinte ce a facut vechea conducere[DOCTORU IVANsiFEDIOARA POENARU] ei nu sint instare nici sa varue, pacat ca sa arunca cu noroi in acesti oameni si nu merita sa faca asta niste lipitori de afise care habarn au pe ce lume traiesc.Domnule presedinte o persoana a stricat toata atmosfera in spitalsi imaginea partidului pe care il reprezentati.

  5. Domnule manager acea finta care tine loc de secretara am vrea sa stim si noi pe ce post e angajatade prezinta moda pe la secretariat si nu face nm si noi nu mai stim de noi cu munca.O VENICOMASAREA so vedem si noi din nou la munca pe parasuta aea.Daca ati sti cine e ,pacat ca va strica firma.Sai spunet ca ii stim si telefonu lu barbatusu si pe al sefului ei dela biserica si osai contactam cit de curid.

Comments are closed.