Şcoala Gimnazială “Eliza Opran” din Işalniţa, beneficiara celui mai mare program din România pentru utilizarea panourilor solare

0
1915

Şcoala Gimnazială “Eliza Opran” din Işalniţa , cu peste 350 de elevi şi preşcolari, este beneficiara unui proiect de anvergură, prin folosirea unor panouri fotovoltaice, care reduc simţitor costurile consumului de energie, de acest lucru beneficiind şi comunitatatea locală. În foarte scurt timp, unitatea de învăţământ poate deveni prosumator. Proiectul, cel mai mare de acest fel din ţară, pentru şcolile din mediul rural, este realizat în parteneriat de Administraţia publică locală,  companiile OMV Petrom şi “Viitor plus”. Suma totală destinată programului este de 360.000 de lei.

Proiectul, care a început în urmă cu câteva luni, a început să-şi arate eficienţa. “La monitorizările făcute pe consumul din lunile decembrie 2023 şi ianuarie 2024, când soarele nu a fost foarte puternic, am înregistrat o scădere semnificativă a sumelor plătite pentru consumul de energie electrică, undeva la 25%. Avem şi Grădiniţa, avem şi sala de sport, care sunt beneficiare ale acestui program, la care se adaugă şi iluminatul stradal, practic întreaga comunitate este beneficiară. Înainte de punerea în funcţiune a acestui sistem plăteam, lunar, cca. 6.000 de lei pe factura energiei electrice consumate. Acum, pentru ianuarie, am avut de achitat undeva la 4.000 de lei.  Economiile rezultate vor fi redistribuite pentru realizarea altor investiţii în educaţie, în principal. Tot ceea ce se vede este rezultatul implicării autorităţilor locale: administratorul public al comunei, Ovidiu Flori,  primarul Tiberiu Dascălu, consilierii locali. Despre mai multe detalii tehice vă vor vorbi reprezentanţii firmelor partenere”, a precizat prof. Carmen Velişcu, director al Şcolii Gimnaziale “Eliza Opran” din Işalniţa.

Investiţia de la Işalniţa – 560.000 de lei

Unul dintre parteneri este OMV Petrom, iar reprezentantul acestuia, Ionuţ Ciubotaru, a menţionat : “Cunosc instituţiile de învăţământ preuniversitar din această zonă, mai ales această şcoală. Ne bucurăm că putem sprijini un acest proiect şi sperăm şi în implicarea altor şcoli. Compania pe care o reprezint este cea mai mare pe acest domeniu, anul trecut având o putere instalată de 2 gw/h pentru energia regenerabilă. Mai avem proiecte importante în Dolj şi Gorj”. La rândul său, Alexandru Dumbravă, din partea “Viitor Plus” , a specificat : “Susţinem sustenabilitatea pe o lungă perioadă de timp, cu impact pe termen mare, atât în planul educaţional, cât şi în cel comunitar. La Işalniţa a fost ceva extraordinar, fiind cel mai mare proiect din ţară, pe zona rurală. Valoarea investiţiei este de 560.000 de lei, prin amplasarea a peste 350 de panouri solare, puterea instalată fiind de 163 kw/h. Se apropie sezonul de vară, iar energia solară poate fi şi mai bine folosită. Unitatea de la Işalniţa poate deveni şi prosumator. Toate şcolile din mediul rural pot depune proiecte, care vor fi atent analizate”.