Ambasadorul Adrian Zuckerman : “România este la un pas de măreţie”

0
714

Ambasadorul SUA, la Bucureşti, a declarat ieri, la Ford, că România are o istorie bogată în domeniile culturii, ştiinţei, inovaţiei şi multe altele, iar astăzi se află “la un pas de măreţie”, subliniind că poporul român nu are prieten mai bun decât Statele Unite care îşi asumă angajamentul de a continua colaborarea, astfel încât toţi românii să aibă un viitor prosper şi sigur. “De la muzica lui George Enescu, la Mircea Topoleanu şi Radu Ciorniciuc, care în urmă cu doar câteva săptămâni au câştigat Premiul Special al juriului pentru cea mai bună imagine la Festivalul de Film Sundance, de la Henri Coandă, unul dintre primii inovatori ai avioanelor, la infrastructura de cercetare Extreme Light Infrastructure (ELI-NP), România a obţinut foarte multe realizări în foarte multe domenii, iar astăzi este la un pas de măreţie. Vreau să ştiţi că împărtăşesc această viziune şi voi face tot ce pot pentru a lucra împreună cu România şi poporul său, pentru a o ajuta să devină ţara care poate să fie şi ar trebui să fie. Vreau să vă mulţumesc încă o dată dumneavoastră, muncitorilor, pentru produsele excelente pe care le realizaţi aici şi să vă reamintesc tuturor că poporul român nu are prieten mai bun decât Statele Unite. În numele preşedintelui Trump şi al poporului american, ne asumăm angajamentul de a continua să colaborăm, astfel încât toţi românii să aibă un viitor prosper şi sigur”, a mai spus ambasadorul Adrian Zuckerman