Un comunicat de presă la care ar fi trebuit să răspundă prefectul de Dolj!

0
869

Senatorul de Dolj, liberalul Mario Ovidiu Oprea, a remis, deunăzi, mediei locale, un comunicat de presă, prin care îşi exprimă neliniştea faţă de deteriorarea climatului de ordine şi siguranţă publică, la nivelul muncipiului Craiova. Şi o face la o manieră febrilă. De regulă, Mario Ovidiu Oprea nu se aventurează, hazardat, în comunicate de presă, dar atunci când are ceva de spus nu îşi reprimă intenţia. În cazul de faţă, afirmă că din punctul său de vedere „violenţa, mai ales cea stradală, a atins cote alarmante”, „ultimile evenimente atestă că situaţia este scăpată de sub control”, şi periferiile oraşului „care nu sunt deloc europene”, nu permit o promenadă a femeilor la ore târzii, ş.a.m.d. Poţi să fi sau să nu fi de acord cu această îngrijorare exacerbată. Argumentaţia punctelor sale de vedere se reazemă pe evenimentele de dată recentă, mediatizate, între care „cea mai gravă” este spargerea unei agenţi bancare, la 28 ianuarie a.c., când un individ, se spune înarmat şi cu cagulă, a plecat cu 20.000 lei. Investigaţia este în plină desfăşurare, deşi cazul rămâne unul insolit. Senatorul de Dolj trage din păcate o concluzie pripită, şi deloc de pe aliniament politic, opinând că sentimentul de siguranţă este aproape unul necunoscut, în municipiul Craiova. Ceea ce rămâne discutabil. La afirmaţiile nu uşor de trecut cu vederea ale senatorului Mario Ovidiu Oprea, răspunsul imediat ar fi trebuit să vină din partea Prefectului de Dolj, Dan Narcis Purcărescu, care prin legea specială privind „Prefectul şi instituţia Prefectului” este „garantul respectării legii şi ordinii publice la nivel local”, conduce serviciile deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte locale ale adminsitraţiie publice centrale, din subordinea guvernului organizate la nivelul unităţilor teritoriale. Neoferind niciun punct de vedere înseamnă că nu a luat în seamă cele expuse de senatorul liberal de Dolj. Cât de oportună este o asemenea abordare, nu ne dăm cu părerea. Discuţia pertinentă, pe marginea vegherii neabătute a menţinerii ordinii publice la nivelul unui mare municipiu cum este Craiova, rămâne una justificată. Mai mult, un detaliu: în componenţa Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică Dolj (ATOP) din cei şase consilieri judeţeni, doi aparţin liberalilor, şi bilunar aceştia au prilejul să facă interpelările de cuvinţă reprezentanţilor Poliţiei Române, Jandarmeriei, Poliţiei locale, să expună stări de lucruri anacronice şi să ceară explicaţii. Oricum am întoarce discuţia, idealul în această problemă rămâne greu de atins şi mereu vom avea evenimente perturbatorii la liniştea şi ordinea publică. De dorit, cât mai insignifiante. Deşi, teoretic, entităţile care participă zilnic (Poliţia Română, Jandarmeria Mobilă, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi, Poliţia locală) la menţinerea, asigurarea şi restabilirea liniştii şi ordinii publice sunt de-a dreptul notabile. Numai cele şapte servicii de ordine publică ale poliţiei locale, prin cele trei ture prevăzute în 24 de ore, alocă un efectiv de peste 100 de oameni cu dotarea de rigoare. Dacă la aceştia adăugăm efectivele de jandarmi şi ale Poliţiei Române, şi acestea consistente, cifra sugerează… alte minuni. Şi slavă Domnului trăim într-o democraţie, de acum consolidată, nu într-o dictatură militară. Pe de altă parte ştim bine că orice eveniment nedorit generează şi emoţia de rigoare, la nivelul percepţiei colective, dar şi o stare de disconfort. Neîndoielnic, cum se spunea odată, este loc de mai bine. Dacă semnalul de alarmă al senatorului Mario Ovidiu Oprea nu face rău, în schimb părerea sa, conform căreia municipiul Craiova rămâne „rău famat” este cel puţin riscantă, ca să folosim un eufemism. Şi asta fiindcă exact consecinţele acceptării unei asemenea etichetări – de care abia credeam că ne-am disociat – sunt nedorite. Şi nu mai explicăm de ce. În rest, evenimentele mari, dar şi cele mici, nu pot lipsi din viaţa unui mare municipiu cum este Craiova. Şi niciun mare municipiu din ţară, sau chiar de pe continent, nu duce lipsă de aşa ceva. Chiar atunci când, se susţine că situaţia este sub deplin control.