Trei noi spectacole programate la Teatrul Național „Marin Sorescu”, la cererea publicului

0
459

Teatrului Național “Marin Sorescu” a anunțat astăzi, printr-un comunicat de presă, că, „datorită faptului că cele mai multe dintre spectacole se joacă cu casa închisă”, au mai fost programate trei reprezentații în luna februarie, la cererea publicului. Este vorba despre „Miroase a pradă” (regia Alexandru Boureanu), „Năpasta” (regia Kincses Elemer) și „Salvatorii Melcilor” (regia Bogdan-Cristian Drăgan), care deja au avut 10 reprezentații și toate s-au jucat cu sălile pline.

„Miroase a pradă” este o comedie neagră cu evidente accente feministe, unde trei neveste, Nicky, Molly și Debra, sunt tentate de ideea să își ucidă bărbații plictisitori, înșelători și machiști și chiar au șansa de a face asta.
Construită pe tema pierderii iubirii, piesa lui Michele Lowe este teribil de amuzantă, replicile sunt tăioase și atent construite, conducînd scenariul dramatic către o reprezentare viguroasă, energică și cu mare succes la public.

În „Năpasta”, motivul central este triunghiul morții, cu obsesia justiției implacabile și a pedepsei imanente, face ca suflul dens al acestui spectacol longeviv al TNC să fie resimțit si azi, la 15 ani de la premieră, de un public sensibil la tragedia personajelor caragialiene. Anca, Dragomir, Gheorghe și Ion Pădurarul sunt pionii propriului destin, în care dragostea mincinoasă, setea de răzbunare și umilitudinea paroxistică reprezintă liantul unei drame pe drept cuvânt clasice.

Tragicomedia „Salvatorii Melcilor” este o pledoarie pentru spectacol, pentru spectacolul de pe scenă sau din platoul de filmare, dar, totodată, spectacolul vieții, mai puternic uneori decât orice plăsmuire ficțională. Actorii joacă, dar se și joacă, într-un carusel de întâmplări hazlii sau tragice care te fac să te întrebi dacă ești pe scena unui teatru sau chiar în viața de zi cu zi a celor care întruchipează personajele. Dar nu vă lăsați înșelați: nimic nu este ceea ce pare a fi.

Prețul biletelor este 30 lei(15 lei redus elevi/ studenți/ seniori) la Agenția teatrală și 28 lei pe platforma online.

Bilete online: https://ebilet.tncms.ro/ebilet

Rezervări la Agenția teatrală – tel. 0251.413.677