„Hoţegan”, arbitrul anti-Craiova

0
511

După ce a mai prejudiciat grav încă o dată Universitatea, arădeanul a fost delegat la un meci din optimile Champions League, datorită influenţei lui Vassaras la UEFA

Chiar dacă a făcut praf meciul din sferturile de finală ale Cupei României, de acum un an, dintre Universitatea Craiova şi Dinamo, de la Severin, fiind la un pas să fie linşat de fanii olteni, împăcaţi doar de deznodământul jocului, Ovidiu Haţegan a fost delegat la ambele derby-uri Craiova – Dinamo din acest campionat. În meciul tur, arbitrul arădean l-a eliminat degeaba pe Zlatinski, după Costache s-a zgâriat singur pentru a părea că bulgarul umplut de sânge. Totodată, arbitrul anti-Ştiinţa n-a dictat penalty în două faze clare, când Romera l-a bruscat pe Burlacu în careu şi când Katsikas l-a lovit peste picioare pe Băluţă. Şi la duelul de duminică, din retur, Haţegan a fluierat într-o singură direcţie, de la început până la final. Gustavo a fost faultat clar în minutul 8 de Nedelcearu, dar nu s-a dictat nimic. În minutul 35, Mitriţă a fost lovit cu sălbăticie de Monroy, care a primit decât galben. În repriza secundă, Gustavo a fost împiedicat de Nistor chiar sub ochii lui Haţegan, dar acesta a făcut semn ca jocul să continue, spre stupefacţia tuturor. Au mai fost multe alte faze de „ciupeli” din partea lui „Hoţegan”, dar aceste trei situaţii au fost evidente şi la judecarea lor ulterioară la diverse posturi TV toată lumea a convenit că Universitatea a fost dezavantajată. Maniera lui Haţegan i-a încurajat pe dinamovişti să joace la intimidare, peste limita regulamentului fără frica unor repercusiuni, iar trecerea cu vederea de către CCA a acestor „erori” îl încurajează şi pe arbitrul din Arad să-şi continue japca. Mai mult, după această nouă prestaţie horror, Haţegan a fost delegat la un meci din optimile Champions League. Aroganţa absolută a celor care-l manevrează pe Haţegan ar fi să-l trimită şi la meciul de pe 1 martie de la Craiova, Universitatea – Dinamo, în sferturile Cupei României. În plus, faptul că Haţegan nu este pedepsit, ba chiar este premiat pentru arbitrajul constant anti-Craiova îi încurajează şi pe ceilalţi arbitri să ia decizii în defavoarea alb-albaştrilor, fără teama că ar putea fi penalizaţi.

Gică Popescu: „Craiova n-a câştigat la Dinamo din cauza arbitrajului”

Universitatea nu trezeşte niciun fel de respect conducătorilor CCA, fiind umilită prin aceste delegări constante ale lui Haţegan la meciurile cu Dinamo. Clubul din Bănie nu are nici nume grele în conducere, pentru a impune respect, pentru ca arbitrilor să le fie măcar jenă, dacă nu frică, să-i fure pe alb-albaştri, dar nici oameni „din sistem” sau foşti arbitri, pentru a beneficia de protecţie. În condiţiile în care niciun personaj din cadrul clubului din Bănie nu a luat poziţie imediat după meci, erorile de arbitraj din Ştefan cel Mare au fost semnalate de Gică Popescu, care a înfierat maniera lui Haţegan. ”Craiova a pierdut şansa de-a câştiga din cauza arbitrajului. Craiova a fost net superioară. a dominat meciul. Păcat de aceste greşeli venite din partea unuia considerat cel mai bun din România. Universitatea a arătat foarte bine duminică, jucătorii au alergat foarte mult. Le-a lipsit însă Băluţă. Craiova este una dintre echipele care se va bate la campionat” a spus „Baciul”.  Este a doua oară când Gică Popescu este vehement în reacţie publică după nedreptăţi care li se întâmplă alb-albaştrilor, după ce l-a „tras de urechi” pe selecţionerul Contra, fiindcă nu i-a folosit deloc pe Băluţă şi Bancu în amicalele cu Turcia şi Olanda.

Reacţia lui Marcel Popescu a venit abia la două zile după meci şi n-a fost prea convingătoare: „La orice meci cu Dinamo, Haţegan iese din nou la rampă. Ce să bănui?! Că am văzut… Nu am argumente care să ateste altceva. Când vede culoarea roşie, vede culoarea Elveţiei. Are alergie la alte culori”.

Becali: „Pe Craiova îi fură arbitrii ca pe proşti”

Într-o intervenţie televizată, Gigi Becali i-a ironizat pe craioveni pentru că sunt prejudiciaţi constant de deciziile de arbitraj. „În loc să-i supere că-i fură arbitrii ca pe proşti, în continuu şi ei sunt supăraţi pe ce vorbeşte Becali. Luaţi-vă, bă, de arbitrii că vă fură în fiecare meci. Puteaţi avea 7-8 puncte în plus” a spus finanţatorul FCSB.

Gică Popescu: „Craiova a pierdut şansa de-a câştiga din cauza arbitrajului. Craiova a fost net superioară. a dominat meciul. Păcat de aceste greşeli venite din partea unuia considerat cel mai bun din România”

Ion Crăciunescu, în gsp: „Acest Haţegan nu se mai comportă ca un arbitru, de fapt, el nu mai e arbitru, a devenit doar un instrument! Să nu dai tu două penalty-uri atât de clare şi să nu vezi că intrarea lui Monroy e de roşu, atunci… Te închini, efectiv”

Sorin Cârţu, în comentariul meciului, la Look: „Haţegane, du-te bă şi tu la corner să dai cu capul!”