Sărbătoare a iubirii la români, celebrată pe 24 februarie şi însoţită de o mulţime de tradiţii – ziua în care se fac farmece de dragoste, se caută şi se alege ursitul, dar şi o ocazie de petrecere şi de voie bună –, Dragobetele este prilej pentru artiştii Ansamblului Folcloric „Maria Tănase” de a prezenta un nou spectacol. Intitulat „Dragobete cu desCÂNTEC”, evenimentul aduce în scenă, alături de orchestră şi dansatori, aproape 20 de solişti, între care îndrăgiţii Niculina Stoican, Mariana Ionescu Căpitănescu şi Petrică Mîţu Stoian. Iar descântecul va fi unul… real: „Să ştiţi că am făcut cercetare, nu l-am luat de oriunde!”, spune Niculina Stoican, care de aproape patru luni este şi manager interimar al ansamblului craiovean. Spectacolul de Dragobete, cu cântece şi descântece, va avea loc joi, 23 februarie, începând cu ora 18.00, în sala Teatrului pentru Copii şi Tineret „Colibri” (Calea Bucureşti nr. 56), în prezentarea Alinei Șerban. Biletele – la preţurile de 30 lei şi, pentru elevi, studenţi, pensionari, 20 lei – s-au pus în vânzare atât la Agenţia teatrului, cât şi la sediul ansamblului (strada Crişului nr. 9).
„Începem primăvara descântând publicul, telespectatorii şi radioascultătorii, într-un spectacol pe care ni l-am dorit cu colaboratori tineri, pentru că dragostea înseamnă în special tinereţe, dar nu numai. Pentru descântec să ştiţi că am făcut cercetare, nu l-am luat de oriunde! Va exista o interacţiune cu totul specială, de data aceasta, cu publicul, căruia îi vom oferi ceva ca amintire, legându-ne de tradiţie. Nu vă spunem mai multe, pentru că vrem să fie o surpriză…”, a declarat, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, interpreta Niculina Stoican.
Voie bună cu cântece şi 20 de jocuri populare de pe Valea Dunării
Atmosfera de sărbătoare a spectacolului „Dragobete cu desCÂNTEC” va fi întreţinută de îndrăgiţii artişti Mariana Ionescu Căpitănescu, Niculina Stoican, Petrica Mîţu Stoian, Marius Măgureanu, Lavinia Bîrsoghe, Liliana Popa, Manuela Motocu, Aneta Şişu, Cristian Bănăţeanu, Ciri Mayer, Liviu Dică, Delia Barbu, Marian Medregoniu, Ștefania Strejescu, Alin Milică, Alina Lăcătuşu, Alexandra Bleaje, ca şi de Livia, Mihaela, Cosmin şi Marian Streaţă. Li se vor alătura dansatorii ansamblului, coregrafia fiind realizată de maestrul Ionel Garoafă. „Am pregătit 20 de jocuri populare culese de pe Valea Dunării. Cred că mulţi spectatori se vor regăsi în ele, pentru că sigur le-au jucat odinioară, când erau la nunţi ori botezuri. Este un program extraordinar de frumos, care sigur le va descreţi frunţile oamenilor”, a apreciat Ionel Garoafă.
Acompaniamentul spectacolului va fi susţinut de orchestra ansamblului, care, după regretata dispariţie a maestrului Nicu Creţu, este condusă de Cristi Pîrlea – dirijor interimar, până la organizarea concursului pentru ocuparea postului. Cristi Pîrlea face parte din Ansamblul Folcloric „Maria Tănase” încă de la înfiinţarea acestuia, în 1992, iar până nu demult a fost concert maestru.
Niculina Stoican evită să spună dacă va concura pentru şefia ansamblului
Un alt concurs urmează să fie organizat, în curând, de Primăria Craiova pentru ocuparea postului de manager al instituţiei, şi acesta rămas vacant după plecarea Oanei Bică. De la jumătatea lunii octombrie 2016, interimar a fost numită interpreta de muzică populară Niculina Stănescu (Stoican). Dacă se va înscrie sau nu la concurs, solista a evitat, ieri, să spună, susţinând că mai importantă decât persoana care ocupă funcţia de conducere este activitatea viitoare a instituţiei şi modul în care ea este percepută.
«Nu ştiu care va fi parcursul pe mai departe… Ceea ce îmi doresc eu în această perioadă este să scot în evidenţă că Ansamblul Folcloric „Maria Tănase” este etalon nu numai pentru Oltenia, ci pentru toată ţara, şi că aici facem lucruri atât de minunate! Nu are importanţă cine este manager – pot fi eu sau oricine altcineva», a declarat Niculina Stoican. Mehedinţeancă de origine şi stabilită în Gorj, artista a afirmat că, deşi ocupă acest post, fie şi interimar, nu îşi va schimba domiciliul. „Nu cred că e necesară mutarea mea la Craiova pentru ca ansamblul să funcţioneze!”, a mai spus solista.