Circulaţia a fost blocată în această dimineaţă, în satul Gura Văii, comuna Podari, după ce un TIR s-a răsturnat în şanţ. Conform primelor date ale IPJ Dolj, şoferul, Poenaru Mircea, nu a adaptat viteza într-o curbă şi a părăsit partea carosabilă, răsturnându-se. Şoferul TIR-ului, care a scăpat fără să fie rănit, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, însă poliţiştii l-au sancţionat cu amendă în valoare de 870 lei pentru neadaptarea vitezei la condiţiile de drum. A fost nevoie de ceva timp pentru a repune vehiculul pe carosabil, astfel că, circulaţia a fost restricţionată.