Adjuncta secretarului de stat american John Kerry, Victoria Nuland, a refuzat, ieri, să comenteze pe tema afirmaţiilor injurioase pe care le-a făcut la adresa rolului Uniunii Europene (UE) în criza din Ucraina, subliniind că este vorba despre o „conversaţie diplomatică privată”, înregistrată în mod „impresionant”. „Nu voi comenta o conversaţie diplomatică privată”, a declarat aceasta într-o conferinţă de presă la Kiev. „Este de un profesionalism impresionant. Calitatea audio este foarte bună”, a continuat ea, în contextul în care Statele Unite au afirmat deja că suspectează Rusia în privinţa acestei interceptări. Joi însă, purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat american, Jennifer Psaki, a anunţat că Nuland şi-a prezentat scuze, în aceeaşi zi, faţă de Uniunea Europeană. „(Nuland) a fost în contact strâns cu şefa diplomaţiei europene, Catherine Ashton, a fost în contact cu omologii săi europeni şi şi-a prezentat scuze (…) pentru cuvintele respective”, a spus aceasta. Într-o înregistrare audio a unei conversaţii telefonice difuzate joi pe YouTube, Nuland este auzită spunându-i interlocutoului său – într-o conversaţie despre cea mai bună strategie în Ucraina şi despre rolurile UE şi ONU în această problemă – despre diplomatul ONU Robert Serry, numit în urmă cu câteva zile reprezentant special al secretarului general al ONU pentru Ucraina: „Acest tip de la ONU, Robert Serry, ar fi minunat să ajute la remedierea situaţiei, pentru ca ONU să o remedieze şi, ştii, f… UE”. Nuland, a cărei voce poate fi clar identificată, are o discuţie cu un bărbat care este foarte sigur ambasadorul Statelor Unite în Ucraina, Geoffrey Pyatt. Cei doi diplomaţi discută timp de patru minute despre rezolvarea situaţiei politice din această ţară. Conversaţia, care pare să fi fost înregistrată fără ştirea protagoniştilor şi care a fost difuzată pe YouTube înainte să circule masiv pe Twitter, nu este datată şi este imposibil de autentificat în mod sigur. Purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat, Jennifer Psaki, nu a dezminţit, joi, acest apel telefonic, dar a refuzat să spună mai multe despre o „conversaţie diplomatică privată”. Ea a asigurat că nu are „detalii din surse independente cu privire la originea înregistrării de pe YouTube”, dar a acuzat autorităţile ruse (n.r. – Moscova se opune Washingtonului şi Bruxelles-ului în criza ucraineană) că fac publicitate în jurul acestui caz, difuzând înregistrarea pe Twitter. În opinia lui Psaki, metodele Rusiei au „căzut foarte jos”. La rândul său, purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Jay Carney, a considerat că faptul că această conversaţie a fost „difuzată pe Twitter de către Guvernul rus este semnificativ pentru rolul Rusiei”. Dmitri Loskutov, consilier al unuia dintre vicepremierii ruşi, susţine însă că a descoperit înregistrarea audio pe Internet şi a redifuzat-o. Oficialul rus a dat asigurări, conform revistei Business Week, că nici el, nici Guvernul de la Moscova nu au jucat nici un rol în postarea iniţială pe YouTube a conversaţiei.
Dacă americanii au sărit în apărarea compatrioatei lor, cancelarul german, Angela Merkel, apreciază că insultele proferate de către Victoria Nuland la adresa Uniunii Europene (UE) sunt „absolut inacceptabile”, a declarat IERI un purtător de cuvânt. „Cancelarul consideră aceste afirmaţii absolut inacceptabile. Cancelarul vrea să sublinieze din nou asupra faptului că (şefa diplomaţiei UE), Lady (Catherine) Ashton, face o muncă excelentă”, a declarat Christiane Wirtz, o adjunctă a purtătorului de cuvânt al Guvernului, răspunzând unei întrebări.