Toţi miniştrii PDL – remaniaţi. Nici un regret

Colegiul Director al PDL, prezidat de Emil Boc, a decis: toţi miniştrii care au făcut parte din Cabinetul demisionar nu vor mai fi regăsiţi în echipa premierului desemnat, Mihai Răzvan Ungureanu. La nivel de coaliţie, după toate semnalele, îşi vor păstra portofoliile miniştrii UDMR şi UNPR, inclusiv independenţii Cătălin Predoiu şi Leonard Orban. Discursul de luni seara al premierului desemnat, despre nevoia de stabilitate, eficientizarea guvernării, continuarea reformelor şi alte imperioase cerinţe ale momentului, nu a fost unul de impact emoţional, ci, mai de grabă, de rutină, mecanic, trădând o fermitate de circumstanţă. Faţă de alte împrejurări în care a putut fi ascultat, şeful Serviciului de Informaţii Externe şi, anterior, şeful diplomaţiei de la Bucureşti, de regulă concis, dar îngrijit în exprimare, de această dată a enunţat lapidar intenţiile sale imediate. Descoperitorul său, cel care l-a propus în 1998 să devină secretar de stat în Ministerul de Externe, Andrei Pleşu, remarca cândva, „într-un portret”, că „diplomaţia şi politica, în genere, sunt pentru Mihai Răzvan Ungureanu nu simple dexterităţi anexe, conjuncturale, ci ingredientele unei vocaţii”. Mai mult, premierul desemnat a înţeles la timp că nu poţi împlini, ca ministru, nici un demers politic, nici un proiect, fără susţinere politică, fără un sistem de alianţe şi acomodări, întreţinut asiduu, dincolo de prejudecăţi şi idiosincrasii. Extras din funcţia de director al SIE, după ce fusese, o vreme, cum spuneam, şeful diplomaţiei de la Bucureşti, şi a navigat în apele tulburi ale conflictului dintre şeful său politic (Călin Popescu Tăriceanu) şi preşedintele ţării (Traian Băsescu), demisionând printr-o declaraţie necomplezentă, Mihai Răzvan Ungureanu se vede judecat, nu aşa cum ar fi normal, din perspectiva competenţelor sale, ci din punctul de vedere al apartenenţei la un serviciu de informaţii extern. Democratic. Adică „vine din servicii”, iar acestea sunt cu Traian Băsescu. Şi nimeni nu mai pune la îndoială că „întreţinerea asiduă” a relaţiei cu Traian Băsescu l-a adus în postura actuală, mai de grabă ingrată, dat fiind contextul economic, social şi politic, dar şi conjunctura externă. Cu o echipă de miniştri noi, în majoritatea lor, şi sub presiunea protestelor necurmate din stradă, care nu dau semne de atenuare „după demisia lui Emil Boc”, premierul desemnat are, înainte de toate, de trecut prin Parlament, un fel de Schila şi Caribda, guvernul său, mai de grabă încropit, prin conivenţe politice, decât conceput meticulos, adică elaborat. Abia apoi urmează noianul de probleme macroeconomice, abordarea acestora, menită a permite invocata stabilitate economică. Acceptând desemnarea ca prim-ministru, a acceptat o provocare. Pariul său implică ambiţie, încredere în sine, relativisme dizolvante, vanităţi, decepţii, luciditate, discernământ. Restul e destin, cum ar spune mentorul său spiritual, Andrei Pleşu. A fi premierul „validat” de principalul partid de guvernământ, fără a fi membru al acestuia, partid aflat în căutarea retuşării imaginii publice boţite, deja cu gândul la scrutinurile din acest an, a nu fi luat în seamă de opoziţie, presupune o nativă înzestrare acrobatică. Ori, Mihai Răzvan Ungureanu este prea erudit, sau lasă această impresie, pentru a mai avea şi disponibilitatea menţionată. Dacă am fi cinici am reitera un truism, conform căruia orice om accede până acolo unde se dovedeşte nepotrivit.