PDL şi-a înlocuit toţi oamenii din Guvern

0
331

Colegiul Director al PDL, reunite ieri în şedinţă, a decis, cu unanimitate de voturi, să propună nume absolut noi pentru portofoliile care revin formaţiunii în guvernul format de Mihai Răzvan Ungureanu, fără, însă, ca această hotărâre să însemne un gest de frondă faţă de miniştrii din Cabinetul Boc. UDMR şi UNPR vor merge pe mâna aceloraşi oameni.

Emil Boc

„Colegiul Director al PDL a luat decizia de a schimba întreaga echipă ministerială şi a propune noi miniştri în cabinetul ce va fi prezentat în faţa Parlamentului de premierul desemnat. Această decizie politică e luată în urma consultării cu miniştrii Cabinetului în exerciţiu. Nu e un gest de frondă la adresa lor, ci de respect şi apreciere politică. Mulţumesc miniştrilor pe care i-am condus pentru eforturile în susţinerea reformelor şi modernizarea statului. Toţi facem un pas înapoi, propunem o altă echipă, care să ofere o nouă expertiză, profesională, cum a făcut-o şi vechea echipă”, a declarat, la finalul şedinţei Colegiului Director, preşedintele PDL, Emil Boc. El a explicat că, după ce a fost luată decizia politică, fiecare propunere de ministru a fost supusă la vot: „Decizia politică de a schimba întreaga echipă a fost luată cu unanimitate. După aceea am trecut la propuneri, om cu om, vot cu vot”.

Cine sunt propunerile democrat-liberalilor

Acesta a refuzat, însă, să facă publice propunerile, „până nu i le prezentăm premierului desemnat”, ceea ce urma să se întâmple ieri seară, la ora 20, însă, imediat după întrunirea PDL, numele noilor ministeriabili au şi început să circule. Acestea sunt următoarele: Andreea Paul Vass (Ministerul Economiei), Gabriel Berca (Ministerul Administraţiei şi Internelor), deputatul PDL de Bucureşti Cristian Petrescu (Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului), secretarul de stat Alexandru Nazare (Ministerul Transporturilor), Stelian Fuia (Ministerul Agriculturii), secretarul de stat Cătălin Baba (Ministerul Educaţiei), Răzvan Mustea, liderul organizaţiei de Tineret a PDL, (Ministerul Comunicaţiilor), deputatul de Arad Claudia Boghicevici (Ministerul Muncii) şi Bogdan Drăgoi (Ministerul Finanţelor). Dintre toate aceste propuneri, Andreea Paul Vass a obţinut cel mai mic număr de voturi în Colegiul Director al PDL dintre persoanele propuse de partid ca miniştri în Cabinetul Ungureanu, respectiv 46 din 61, au declarat, pentru Mediafax, surse din PDL.

Elena Udrea s-a luptat o noapte întreagă pentru scaunul său

Până să ajungă, însă, la aceste propuneri, în PDL s-au dat „lupte” crâncene.  Cele mai aprinse discuţii s-au purtat, potrivit unor surse din PDL citate de HotNews, în jurul numelui vicepreşedintelui Elena Udrea, puternic contestată de garda veche a partidului, care a pledat pentru retragerea acesteia din Guvern. Pentru că nu au putut ajunge la o concluzie în timpul şedinţei din noaptea de luni spre marţi, liderii PDL au lăsat decizia privind scoaterea Elenei Udrea din Cabinetul Ungureanu pe seama Colegiului Director, care s-a întrunit ieri. Până la urmă, Elena Udrea nu a avut ce face şi a acceptat propunerea lui Emil Boc de numire a unor tineri în noul guvern, pe cât posibil tehnocraţi.

Astăzi se stabileşte calendarul audierilor la Parlament

Grupurile parlamentare ale UDMR s-au reunit aseară, începând cu ora 18.00, la Parlament, pentru discuţii legate de formarea noului Guvern. Înainte de această şedinţă, liderii Uniunii lăsaseră să se înţeleagă faptul că formaţiunea ar vrea să-şi păstreze poziţiile din Guvernul Boc şi titularii: la Mediu Laszlo Borbely, Cultură, Kelemen Hunor, şi Sănătate, Ladislau Ritli. De asemenea, UDMR a pus drept condiţie pentru susţinerea noului guvern creşterea salariilor şi a pensiilor.

De asemenea, şi UNPR, celălalt partener de guvernare al PDL, ar fi cerut ca Gabriel Oprea şi Cristian Diaconescu să fie menţinuţi în Guvernul Ungureanu pe aceleaşi posturi de la Apărare şi Externe.

Birourile Permanente ale celor două Camere ale Parlamentului se reunesc astăzi, la ora 12.00, pentru a stabili calendarul legat de audierile şi votul în plen privind noul Cabinet, condus de Mihai Răzvan Ungureanu.