O pagină din Tocqueville!

0
637

Donald Trump se află neîndoielnic în dificultate. Se multiplică apelurile la destituirea sa. Acuzat de incitarea partizanilor săi, la invadarea Capitoliului, preşedintele american în funcţie se vede ameninţat de democraţi, care reclamă utilizarea amendamentului 25 din Constituţie. Adoptat în 1967, după asasinarea preşedintelui John F. Kennedy, amendamentul respectiv precizează modalităţile de transfer a puterilor executive, în caz de demisie, deces, destituire sau incapacitate temporară de muncă a locatarului de la Casa Albă. Amendamentul a fost utilizat, după demisia lui Richard Nixon în 1974 şi la o manieră temporară pe timpul spitalizării preşedinţilor Ronald Regan şi George W. Bush. A fost evocat, de asemenea, în luna octombrie a anului trecut, când Donald Trump –contaminat cu Covid-19, şi internat la spital-, n-a dorit să paseze puterea vicepreşedintelui Mike Pence, revenind rapid la Casa Albă. De data aceasta liderii democraţi din Congres „joacă tare” şi doresc ca în ultimele două săptămâni de mandat Mike Pence să îl deposedeze de prerogative pe Donald Trump, făcut vinovat de haosul creat în templul democraţiei americane, de sutele de suporteri incitaţi. „Ceea ce s-a produs în Capitoliu a fost o insurecţie contra SUA, orchestrată de preşedinte. El nu poate rămâne la putere o zi în plus”, a lansat liderul senatorilor democraţi, Chuck Schumer. Democraţii sugerează utilizarea articolului 4 din cel de al 25-lea amendament, care dă mână liberă restului executivului. Adică, vicepreşedintele, susţinut de o majoritate a membrilor cabinetului, îl pot declara inapt pe preşedinte. Şi în consecinţă trebuie să adreseze doar o declaraţie scrisă preşedinţilor Camerei Reprezentanţilor şi Senatului. Congresul cu un vot de două treimi, în cele două camere, poate decide. Dacă vicepreşedintele refuză să se angajeze în această teză, Congresul poate iniţia procedura de destituire, a ameninţat preşedinta Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi, îndârjit adversar politic al lui Donald Trump. În 2019 Donand Trump a mai fost vizar de o procedură de destituire, asfixiată finalmente la Senat, de majoritatea republicană, la începutul anului trecut. Cu toate acestea orice demers privind forţarea „despărţirii” de Donald Trump, înainte de termen, are riscurile sale, chiar dacă democraţii consideră că actualul preşedinte, încă în mandat, nu merită să mai intre în Casa Albă, având prerogativele conferite prin Constituţie încă 10 zile. Mai mult, ei nu exclud să fie judecat pentru ceea ce a făcut în ultimele săptămâni, instituind un periculos precedent, o invitaţie la contestarea prin violenţă a rezultatelor viitoarelor alegeri. Este adevărat, Donald Trump le-a contestat cu vehemenţă şi a vorbit în permanenţă de fraudarea lor. Neconfirmată de cine trebuia. Donald Trump a avut însă neşansă: înainte de criza Covid-19 principala putere economică mondială înregistra o creştere de 3-4%. N-a acceptat rigorile sanitare recomandate de OMS, a şters pe jos cu conducerea acestui organism, a acuzat China de ascunderea cazurilor de infecţie cu virusul Covid-19, şi în luna mai în statul Michigan o mulţime potenţată de Donald Trump a decis să îl intimideze pe guvernatorul democrat forţându-l să suspende măsurile de izolare luate. Contrar a ceea ce s-a întâmplat la Washington, bărbaţii erau înarmaţi cu puşti de asalt şi purtau îmbrăcăminte militară. Ce a avut loc la Washington, în interiorul Capitoliului, unde nu era permisă purtarea armelor, a avut în repertoriu, de asemenea, intimidarea, manifestarea forţei, dezintegrarea instituţiei, ca în Michigan. Problema în discuţie este însă alta: cum să ne imaginăm viitorul democraţiei noastre dacă rezultatul alegerilor dă naştere acestui tip de confruntare. Un vot adesea emoţional, la 4-5 ani este departe de a fi satisfăcător. Neîncrederea în liderii politici şi procesele electorale este în creştere. Scandalul Cambridge-Analitica care a văzut manipularea pe reţelele de socializare a zeci de mii de alegători în timpul alegerilor americane din 2016 şi a referendumului britanic –Brexit- a deschis o breşă care ridică serioase îndoieli cu privire la capacitatea noastră de organizare de alegeri imparţiale. Votul majoritar poartă în sine sămânţa confruntării. Prin definiţie alegerile câştigate cu 51% la 49%, nemulţumesc, în cel mai bun caz, nu puţini alegători. Într-un context exploziv, precum cel în care trăim, oamenii nemulţumiţi ar fi tentaţi să nu mai accepte regulile jocului atât de uşor. Viitorul democraţiei noastre este cel care se desfăşoară în prezent. Exemplara democraţie americană a lui Alexis de Tocqueville („Despre democraţie în America”, Humanitas 1995), nu mai pare atât de… exemplară. La vremea lecturii acestei cărţi, descrierea lui Tocqueville era în mod paradoxal liniştitoare. Trecuseră şi alţii prin mizeria post-revoluţionară a noastră, trebuiseră şi alţii să afle că pentru a înlocui o lume cu alta e inevitabil să traversezi un lung interval de dezordine, o ne-lume cu fizionomie apocaliptică. Efectul acela consolator s-a destrămat cu repeziciune. E dezesperant să constaţi ce greu se reaşează lucrurile, chiar şi acolo unde păreau bine aşezate. Exemplara democraţie americană nu mai pare un model. În materie de modele noi am tatonat mereu într-o derută totală, sfârşind ca de obicei prin a face haz de necaz dizolvând, într-o băşcălie acidă, ideea însăşi de model. Şi totuşi avem ghinion: tocmai când optasem pentru un model sau altul, modelele respective intră în derivă şi dau semne de oboseală.