Autorităţile de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota au depistat, ascunşi într-un camion, 68 de cetăţeni din Irak, Turcia, Siria, Palestina şi Egipt, care încercau să treacă ilegal la frontiera cu Ungaria.
În cursul nopţii de 06/07.01.2021, autorităţile de frontieră române şi maghiare din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota au desfășurat o acțiune pe linia migrației ilegale în zona de responsabilitate. Astfel, în perimetrul PTF Nădlac II, la aproximativ 20 de metri față de linia de frontieră, s-a observat că dintr-un automarfar care staționa în parcarea adiacentă coborau mai multe persoane. Imediat, poliţiştii de frontieră au procedat la efectuarea controlului amănunţit al mijlocului de transport, în interior fiind descoperite, ascunse în compartimentul marfă, mai multe de persoane. Atât persoanele care coborâseră, cât și cele ascunse în mijlocul de transport au fost conduse la sediul instituției, pentru cercetări. În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că sunt cetățeni din Irak, Turcia, Siria, Palestina şi Egipt, 57 de adulți cu vârste cuprinse între 18 şi 40 de ani și 11 minori, cu vârste cuprinse între 15 şi 17 ani. În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări pentru a stabili întreaga activitate infracţională, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.