Preşedintele Klaus Iohannis: „Situaţia din Irak ne priveşte”

0
1326

Preşedintele Klaus Iohannis a efectuat ieri o vizită de lucru în landul Bavaria, ocazie cu care  a prezentat viziunea României referitoare la viitorul Europei şi a purtat un dialog despre priorităţile agendei europene. Au fost abordate o serie de teme de actualitate cum ar fi Cadrul Financiar Multianual, Brexit, politica de migraţie, precum şi problema din Orientul Mijlociu. Iohannis a spus în acest context că Parteneriatul strategic cu Statele Unite este solid şi funcţionează foarte bine, iar scutul de la Deveselu este o parte a sistemului defensiv NATO.

“Parteneriatul strategic cu Statele Unite este solid şi funcţionează foarte bine, iar scutul de la Deveselu este o parte a sistemului defensiv NATO şi este foarte bine că funcţionează optimal. Aici nu văd niciun fel de probleme, însă trebuie să fim realişti: situaţia din Irak ne priveşte, fiindcă noi avem foarte mulţi cetăţeni români care trăiesc şi muncesc în zona Orientului Mijlociu, avem oameni şi în Irak, avem oameni şi în alte ţări din zonă, ştiţi foarte bine. Avem reprezentanţe şi, în acest sens, sunt o serie de cetăţeni români expuşi în zonă. Ne preocupă şi vom lua toate măsurile pentru a fi un sprijin real dacă este nevoie. Pe de altă parte, avem şi noi militari în Irak, staţionaţi, care fac parte din forţele NATO care participă în diferite proiecte de pregătire. Sunt instructori care sunt din partea noastră acolo şi, evident, siguranţa lor ne preocupă. O parte din militarii noştri au fost deja relocaţi. Deci tema este foarte importantă pentru noi. Eu personal îi acord foarte multă atenţie. Sunt în contact permanent cu Guvernul şi în special cu miniştrii care se ocupă de aceste chestiuni, în speţă Externele şi Apărarea, şi sunt convins că singura soluţie pentru această criză care a apărut – nu putem să îi spunem altfel – este o abordare calmă, diplomatică şi revenirea la calm în această zonă”, a precizat preşedintele României, Klaus Iohannis.