Ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă, şi şeful Statului Major al Apărării, generalul-locotenent Daniel Petrescu, l-au primit, marţi, în baza militară de la Mihail Kogălniceanu, pe locţiitorul preşedintelui Comitetului Întrunit al şefilor Statelor Majore ale Armatei SUA, generalul John E. Hyten, informează un comunicat al Ministerului Apărării Naţionale (MApN) transmis AGERPRES.
Parteneriatul strategic dintre SUA şi România, cooperarea militară bilaterală şi în cadrul Alianţei Nord-Atlantice, evoluţia situaţiei de securitate din regiunea extinsă a Mării Negre au reprezentat principalele subiecte analizate pe parcursul discuţiilor, arată ministerul.
Nicolae Ciucă a subliniat importanţa cooperării în cadrul Parteneriatului strategic bilateral, pilon fundamental pentru securitatea şi apărarea României. În planul colaborării militare, ministrul Apărării naţionale a amintit de “sprijinul constant primit din partea Comandamentului Statelor Unite din Europa, susţinere care a avut o contribuţie importantă în procesul de transformare a Armatei României într-o structură modernă, adaptată la noile realităţi strategice”.
În cadrul aceleiaşi întrevederi, şeful Statului Major al Apărării, generalul-locotenent Petrescu, a discutat cu generalul Hyten despre modalităţile concrete de sprijin pentru creşterea capacităţii operative şi interoperabilitatea forţelor, inclusiv importanţa cooperării dintre cele două armate aliate şi partenere în contextul de securitate actual, prin desfăşurarea unor exerciţii şi activităţi de instruire în comun, precum şi despre posibilităţile de extindere a bazei militare de la Mihail Kogălniceanu.