Consiliul Naţional al Elevilor, conferinţă la Craiova

0
1234

Ieri, în Aula „Regele Mihai I al României”, din cadrul Universităţii din Craiova, a avut loc Conferinţa Naţională „Mişcarea de reprezentare a elevilor: Atunci şi acum”, organizată de Consiliul Naţional al Elevilor. Aceasta se circumscrie celei de-a XXX-a Adunări Naţionale a Elevilor şi a avut motto-ul „Fii vocea colegului tău!”. Manifestarea s-a bucurat de prezenţa ministrului Educaţiei şi Cercetării, a  unui reprezentant al Administraţiei Prezidenţiale, a unui membru al Comisiei de Învăţământ din Senatul României, a unor oficialităţi locale.

Consiliul Naţional al Elevilor (CNE) se pregăteşte de cea de-a XXX-a Adunare Generală şi, în acest context, ieri, în Aula „Regele Mihai I al României” a Universităţii din Craiova, a avut loc Conferinţa Naţională „Mişcarea de reprezentare a elevilor: Atunci şi acum”, având ca motto „Fii vocea colegului tău!”. După 30 de ani de când elevii s-au constituit în structuri care să-i reprezinte, trecând prin multe dificultăţi, aceştia şi-au pus amprenta asupra procesului educaţional, constituindu-se într-o voce care s-a făcut ascultată în proiectele guvernamentale. De aceea, elevii vor mai mult şi îşi doresc să schimbe mai multe în ceea ce priveşte educaţia, acesta fiind şi scopul întâlnirii din Bănie.

„Nu am venit la Craiova doar ca să facem poze”

Manifestarea a fost deschisă de Alin Diţă, reprezentant al Consiliului Judeţean al Elevilor Dolj, cel care a şi moderat, de la microfon, întreaga acţiune: „Ne bucurăm că am devenit o capitală a elevilor din toată ţara. Avem ce discuta şi suntem cu toţii convinşi că se vor adopta proiecte care să ducă la dezvoltarea învăţământului”.

Prima care a luat cuvântul a fost Antonia Laura Pop, preşedinte al CNE: „Suntem conştienţi de nevoia unui efort conjugat al tuturor elevilor pentru ceea ce înseamnă „acum”, din titlul conferinţei noastre. În ceea ce priveşte „atunci”, ne gândim, pe de o parte, la cei care şi-au dedicat eforturile pentru ceea ce este, în prezent, CNE şi, pe de altă parte, recunoaşterii unor linii clare de viziune pentru dezvoltare. Nu am venit la Craiova doar ca să facem poze, ci să vedem ce se poate îmbunătăţi. „Fii vocea colegului tău!” nu este un simplu motto, ci, prin el, trebuie să vedem ce putem face pentru colegii noştri care ori nu au posibilităţi materiale să-şi urmeze cursurile ori sunt abuzaţi ori… Este un proiect de amploare, va fi semnată şi o Rezoluţie, care sper să fie luată în considerare. Ne bucurăm că avem lângă noi factori de decizie importanţi în ceea ce priveşte procesul educaţional, care ne vor lua în seamă”.

Oficialităţi prezente la manifestare

Au fost prezente şi oficialităţi la acest eveniment, iar ministrul Educaţiei şi Cercetării, prof. Monica Anisie, a precizat: „Cred că prin realizarea acestei Rezoluţii se prefigurează strategia pe termen lung a CNE. Voi, elevii, sunteţi în centrul actului educativ şi-i reprezentaţi pe colegii voştri. CNE are rol consultativ, dar ţinem seama de părerile exprimate. Mandatul meu vi-l dedic vouă şi profesorilor . Dacă voi, elevii, aveţi probleme, le puteţi semnala ori prin e-mail ori prin telefon, acestea fiind publice. Mai mult, mi s-a sugerat ca la inspectoratele școlare judeţene, în consiliile de administraţie, să fiţi reprezentaţi. Asta am şi făcut şi am trimis o notă telefonică în acest sens. Doresc să mai spun ceva: pe lângă învăţătură, nu uitaţi să vă jucaţi şi să zâmbiţi”.

La întâlnirea de ieri a fost prezentă şi Lavinia Craioveanu, senator, membru al Comisiei de Învăţământ din Senatul României. Aceasta a menţionat: „Sunt, în primul rând, cadru didactic. Sunt cu mare plăcere, azi, aici şi voi veni mereu când voi fi invitată. Cu toţii ne dorim o educaţie performantă. Vreau să vă rog ca, acolo unde învăţaţi, să fiţi cei care luaţi atitudine şi să atrageţi atenţia atunci când se întâmplă ceva rău. Trebuie să fiţi atenţi la tot ceea ce se întâmplă în clasă. Vom ţine cont de părerile voastre”.

Administraţia Prezidenţială a avut-o ca reprezentantă pe Ligia Deca, consilier prezidenţial pe învăţământ, care a declarat: „Am pornit, ca voi, ca reprezentantă a elevilor, în anii 1990. A fost greu la început, dar, iată, s-a ajuns la rezultate şi acum aveţi un cuvânt de spus. Trebuie să vă gândiţi la ceea ce faceţi pentru cei de după voi şi să vă stabiliţi priorităţile, deoarece, dacă toate sunt clare şi bine susţinute, pot fi rezolvate”.

Prof. Monica Leontina Sună, inspector general al învăţământului doljean, a precizat: „Vă felicit pentru această acţiune şi vă doresc numai rezultate foarte bune. ISJ Dolj vă va fi un sprijin în demersuri, aşa cum a fost şi până acum”.

Nu în ultimul rând, este de semnalat şi cuvântul prof. univ. dr. Nicu Panea, prorector al Universităţii din Craiova: „Instituţia noastră primeşte cu mare căldură tinerii, mai ales în această aulă, una cu reverberaţii istorice. Într-o globalizare continuă în lupta cu identitatea naţională, nu trebuie să o pierdeţi pe cea din urmă. Dacă o pierdeţi, veţi fi ca o frunză în bătaia vântului. Dacă o veţi păstra veţi prinde rădăcini”.