Preşedintele Iohannis, la sesiunea festivă dedicată Zilei Culturii Naţionale, la Ateneu

0
356

Preşedintele Klaus Iohannis va participa marţi, 15 ianuarie, la sesiunea festivă “Ziua Culturii Naţionale” organizată de Academia Română, informează Biroul de presă al acestui for. “Evenimentul va avea loc în Sala Mare a Ateneului Român, începând cu ora 12,00, şi se va desfăşura în prezenţa preşedintelui României, Klaus Iohannis, care va rosti un cuvânt de salut”, precizează sursa citată într-un comunicat transmis AGERPRES.

La manifestare – moderată de preşedintele Academiei Române, acad. Ioan-Aurel Pop, care, în cuvântul de deschidere, va vorbi despre semnificaţia sărbătoririi Zilei Culturii Naţionale pe 15 ianuarie, ziua de naştere a poetului Mihai Eminescu – vor susţine prelegeri: acad. Eugen Simion, preşedintele Secţiei de filologie şi literatură, şi acad. Răzvan Theodorescu, vicepreşedinte al Academiei Române, cu temele “Cultura: A câta putere în stat?”, respectiv “Statalitatea românească şi vechile sale lăcaşuri”.

În cadrul sesiunii festive, va adresa un mesaj Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, iar acad. Mihai Cimpoi va aduce, în alocuţiunea intitulată “Eminescu şi Basarabia”, un omagiu poetului naţional şi rolului esenţial pe care poezia acestuia l-a avut în păstrarea şi cultivarea limbii române şi a identităţii naţionale dincolo de graniţele ţării.

Vor fi prezenţi miniştrii Educaţiei Naţionale şi Culturii şi Identităţii Naţionale, Ecaterina Andronescu şi Valer Daniel Breaz, temele abordate fiind “Omagiu culturii naţionale” şi “Cultura naţională – valori, permanenţe, perspective în context european”.

Sesiunea festivă va fi urmată de un recital de poezie oferit de actorul Dorel Vişan şi de un concert susţinut de “Camerata Regală”. Foaierul Ateneului Român va găzdui o expoziţie foto-documentară realizată de Biblioteca Academiei Române, în parteneriat cu Muzeul Naţional al Literaturii Române. Publicul va avea ocazia să admire unul dintre cele mai preţioase manuscrise eminesciene aflate în colecţiile Bibliotecii Academiei Române, Manuscrisul 2.261, conţinând “Legenda Luceafărului”, precum şi monumentala ediţie facsimilată “Manuscrisele Mihai Eminescu”, în 38 de volume, un proiect realizat sub coordonarea acad. Eugen Simion.

Sesiunea festivă dedicată Zilei Culturii Naţionale este organizată de Academia Română în parteneriat cu Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă, beneficiind de colaborarea cu Filarmonica Română, Muzeul Naţional al Literaturii Române, sub egida Primăriei Municipiului Bucureşti, şi Biblioteca Academiei Române. (Sursa: Agerpres)