Charlie Hebdo: „Cea mai bună armă este unitatea noastră”, a spus Francois Hollande

0
161

Într-o alocuţiune, susţinută la Palatul Elysee, preşedintele Republicii, Francois Hollande, a adus un omagiu eroilor asasinaţi în cursul atentatului care a vizat publicaţia satirică „Charlie Hebdo” din Paris şi a decretat o zi de doliu naţional. Au fost vizate Republica, pluralismul, democraţia, a accentuat Hollande. Drama este fără precedent. De altfel, potrivit statisticilor, în istoria terorismului modern, cu numeroase acte de terorism – politic, regionalist sau religios – în ultimii 40 de ani, pe teritoriul francez, niciodată nu s-au înregistrat atâtea victime. Francois Hollande a deplâns şi moartea, prin sacrificiu, a celor doi poliţişti. Specialiştii în terorismul actual acreditează ideea că veritabilul comando, utilizând tehnici de gherilă, „a venit, a lovit şi s-a retras”, ceea ce înseamnă că făptaşii aveau un nivel ridicat de pregătire. Actul lor a fost anticipat, planificat, având acces la informaţii. Este clar. Principalii suspecţi sunt doi fraţi, Said şi Cherif Kouachi, în vârstă de 34 şi, respectiv, 32 de ani. Al treilea suspect, în vârstă de 18 ani, s-a predat noaptea trecută Poliţiei, şi el făcând parte din „celula familială”. Cherif Kouachi este cel mai cunoscut din acest trio. De naţionalitate franceză, el se denumea Abou Issen şi fusese condamnat, la 14 mai 2008, la trei ani de închisoare, după ce fusese încarcerat, între 29 ianuarie 2005 şi 11 octombrie 2006, pentru legături cu filiera jihadistă numită Buttes-Chaumont. Oricum era cunoscut de Direcţia Antiteroristă (SDAT). Căutările continuă şi informaţiile, deşi nu toate verificate, abundă.