De la 1 februarie vor începe alegerile interne în organizaţiile locale ale PSD

0
377

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a anunţat că le va propune social-democraţilor ca data congresului să fie 20 aprilie a.c., spunând că ca la acest for partidul trebuie pregătit pentru a exista şi acţiona separat de Guvern. La alegerile precedente, Organizaţia PSD Dolj a scos doi vicepreşedinţi la nivel naţional, în persoana lui Ion Prioteasa şi Valeriu Zgonea. Primarului Craiovei, pe atunci senator, Lia Olguţa Vasilescu, i-au lipsit puţine voturi pentru aceeaşi funcţie. La aceste alegeri pesediştii doljeni ar trebui să păstreze funcţiile şi să mai capete unele.     

 În debutul şedinţei Biroului Permanent Naţional al PSD, Victor Ponta a anunţat data la care va avea loc congresul. „Avem congres. Vă spun de pe acum, nu e nicun secret, o să propun data de 20 aprilie pentru congresul PSD. O să fie un congres mult mai bun decât congresele de după ce pierdeam alegerile, că atunci, sigur, erau supărări, erau eventual poliţe de plătit. De data asta cred că nu se pune problema de a îndepărta pe cineva, ci de a pregăti partidul ca acesta să existe şi să acţioneze nu independent, dar separat de Guvern”, a spus Victor Ponta. Premierul şi preşedintele PSD a arătat că, în opinia sa, PSD nu trebuie să se confunde doar cu Guvernul sau cu activitatea sa ca prim-ministru sau a miniştrilor: „Important e să înţelegem că nu e acelaşi lucru partidul cu Guvernul, că Guvernul trebuie să aplice politicile partidului, dar că viaţa partidului înseamnă mult mai mult decât Guvernul, înseamnă aleşii noştri locali, militanţii noştri şi cei care ne-au votat şi ne votează”.

Opt dintre vicepreşedinţii PSD vor fi aleşi pe regiuni

Victor Ponta a mai anunţat că organizaţiile locale vor începe procesul de alegeri interne începând cu data de 1 februarie a.c. şi până la congresul stabilit să aibă loc în perioada 19-20 aprilie în Bucureşti. Liderul pesedist a mai precizat că, după validarea noilor conduceri ale organizaţiilor locale, la congres se va alege noua conducere a partidului pentru un mandat care va dura până la alegerile din 2016. Conform declaraţiilor lui Victor Ponta, noua structură de conducere a PSD va avea 16 vicepreşedinţi, opt dintre aceştia fiind aleşi pe regiuni şi opt dintre liderii naţionali ai partidului. Tot la congres se va produce şi fuziunea dintre PSD şi UNPR, care va avea, de principiu, doi vicepreşedinţi în viitoarea structură de conducere a partidului, el arătând, în acest context, ca gardul dintre sediile PSD şi UNPR a fost desfiinţat. Alegerile pentru funcţiile de vicepreşedinţi vor fi nominale şi nu pe liste închise. Aşa cum spuneam, PSD Dolj are în actuala structură doi vicepreşedinţi, pe Ion Prioteasa şi Valeriu Zgonea, care cel mai probabil vor ocupa în continuare aceste funcţii, iar Lia Olguţa Vasilescu a declarat de curând că îşi doreşte o funcţie la nivel naţional.