Premier League: Liverpool, victorie lejeră

0
612

În faţa a 2000 de spectatori reveniţi pe Anfield după multe luni de absenţă, FC Liverpool s-a impus (4-0) în faţa lui Wolverhampton, într-o partidă fără istorie complicată. Au marcat: Mohamed Salah (min. 24), Georginio Wijnaldum (min. 58), Joel Matip (min. 67) şi Sadio Mane (min. 78), cu concursul lui Nelson Semedo. Jurgen Klopp l-a titularizat din nou pe Caoimhin Kelleher, în poartă, şi prestaţia a fost excelentă. La mijlocul terenului un alt tânăr din propria academie, Curtis Jones a dat ritmul jocului şi a filtrat multe baloane. A revenit după o accidentare îngrijorătoare Alexander Arnold, care a intrat pe parcursul jocului, cum a făcut-o şi Keita. Alte rezultate: Tottenham – Arsenal 2-0, Sheffield – Leicester 1-2, West Bromich Albion – Crystal Palace 1-5. În clasament: Tottenham 24p, Liverpool 24p, Chelsea 22p, Leicester 21p.