Scena politică franceză s-a dovedit extrem de încinsă în ultimele zile. Nu a lipsit suspansul teribil şi „detectivii privaţi” au avut de lucru. Mult. Mai întâi, se caută răspuns la întrebarea, doar aparent banală, care enunţată sună aşa: cine l-a „ucis” pe preşedintele Francois Hollande, ales la 6 mai 2012? Identificarea autorilor nu este o operaţiune de rutină, fiindcă adversarii politici ai preşedintelui, încă în exerciţiu, nu sunt puţini, şi îl includ pe Manuel Valls, ex-premier, şi de luni seara candidat la alegerile primare ale stângii, pe cale de consecinţă potenţial candidat la preşedinţia Republici. Ceva-ceva asemănător cu malurile Dâmboviţei. Sigur, în discuţie mai este şi interogaţia, dacă nu cumva suntem în faţa unei „sinucideri politice”. După săptămâni de tensiuni, între Francois Hollande şi Manuel Valls, acesta în rolul de Brutus, cu un avans sensibil în sondaje, beneficiind şi de complicitatea „multi-recidivistului”, după „Le Nouvel Observateur”, Claude Bartolone, preşedintele Adunării Naţionale, a reuşit să-l convingă pe Francois Hollande „să renunţe” la atacarea celui de al doilea mandat. „Eu nu am cedat niciodată tentaţiei individualiste”, avea să spună Manuel Valls, celor dispuşi să-l asculte. Asimilat dreptei din PS (Partidul Socialist), ardent apărător, la nivelul partidului, apoi al Guvernului, al liniei social-liberale, în plan economic, el este pentru nu puţini ilegitim în a reprezenta stânga la alegerile prezidenţiale. Dar „cercul” nu se închide, fiindcă poate fi vorba şi de o „crimă pasională” cu Valerie Trierweiller, partenera de viaţă a preşedintelui, animată de un exacerbat caracter posesiv, încât la 11 iunie 2012 publica un tweet ostil la adresa ex-compagnoanei Segolene Roayal, mamă a patru copii cu actualul preşedinte, aspirantă, pe atunci, la reînnoirea unui mandat de parlamentar, în departamentul La Rochelle. A fost primul scandal. Dar a venit repede al doilea, prin dezvăluirea legăturii lui Francois Hollande cu actriţa Julie Gayet (44 de ani), cuceritoare de-a dreptul. În cele din urmă ruptura a devenit ireversibilă. Ultimul scandal, al treilea, a venit în urma publicării confidenţelor „Merci pour ce moment”, o carte vândută în peste două milioane de exemplare, şi Francois Hollande – etichetat inclusiv ca mincinos – devenea tot mai vulnerabil, credibilitatea îi era pusă la îndoială, mai ales că ministrul bugetului, Jerome Cahuzac, apropiat, va deveni bănuit de fraudă fiscală. Aşadar, deprimat, cu eşecuri multiple, adunate în timp, unele consecinţa deciziilor proprii, Francois Hollande a făcut pasul înapoi, „salvând stânga”, cum au spus nu puţini. O stângă cu mulţi frondeuri, cu poziţii iconoclaste pe chestiunile laicităţii, imigraţiei şi islamului. Paradoxal, Francois Hollande se confesase unor jurnalişti, deveniţi buni prieteni, cu acces neîngrădit la Elysee, aceştia fără a-şi face acum probleme de conştiinţă. Succesorul lui Manuel Valls este Bernard Cazeneuve, fost ministru de interne, şi desemnarea sa a fost acompaniată, ieri, de o mini-remaniere ministerială. Bernard Cazeneuve este considerat „Vallso-compatibil” şi „Hollando-fidel”. Ceea ce spune totul. Manuel Valls se vrea într-o poziţie ofensivă, cum a şi anunţat, adică, de la egal la egal cu Xi Jinping, Vladimir Putin, Donald Trump şi Recep Tayyip Erdogan. Deocamdată, vede principalul adversar în extrema dreaptă, în perspectiva prezidenţialelor din 2017, pentru care încă nu s-a calificat, deşi Francois Fillon, oferta dreptei, se anunţă o piatră tare, chiar foarte tare.
