Cadastrare gratuită, în Dolj, pentru 76 de localităţi

0
1418

Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară (OCPI) Dolj va încheia contracte de finanțare a lucrărilor de înregistrare sistematică a imobilelor pe sectoare cadastrale cu toate cele 76 de unități administrativ-teritoriale (UAT) eligibile.

Cele 76 de localități care și-au exprimat intenția de a accesa fondurile puse la dispoziție de către Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) au solicitat, în total, 12.140.000 de lei. Primarii interesați să înceapă sau să continue lucrările de cadastru general pe sectoare cadastrale pot încheia contracte de finanțare cu OCPI Dolj, începând din data de 11 noiembrie. „Pentru a beneficia de fondurile alocate de ANCPI, UAT-urile care vor semna contracte de finanțare cu OCPI Dolj trebuie să găsească prestatori în termen de 60  zile de la data semnării contractului de finanțare. În cadrul celei de-a douăsprezecea etape de finanțare, fiecare UAT eligibil poate primi până la 160.000 de lei pentru înregistrarea proprietăților în sistemul integrat de cadastru și carte funciară. Deschiderea cărților funciare este gratuită pentru cetățeni, fondurile necesare fiind asigurate din veniturile proprii ale Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), prin OCPI Dolj”, precizează reprezentanţii instituţiei. În prezent, din totalul de 111 de UAT-uri din județul Dolj, au fost cadastrate în proporție de sută la sută 18 comune (Almăj, Amărăștii de Jos, Bistreț, Brădești, Cerăt, Coțofenii din Dos, Drănic, Dioști, Giurgița, Goicea, Leu, Maglavit, Mischii, Moțăței, Pielești, Poiana Mare, Rast și Teslui), iar în alte 70 de localități se desfășoară lucrări de înregistrare sistematică a imobilelor în cadrul PNCCF, atât la nivel de UAT, cât și pe sectoare cadastrale. PNCCF are drept scop înregistrarea, gratuită pentru cetățeni, a tuturor imobilelor (terenuri, clădiri) din România în Sistemul integrat de cadastru și carte funciară. Programul este finanțat din veniturile proprii ale ANCPI, din fonduri europene nerambursabile, dar și din bugetul local al primăriilor. Mai multe informații referitoare la PNCCF sunt disponibile pe pagina web  a ANCPI, www.ancpi.ro.