Amenzi de peste 37.000 lei pentru nereguli în baruri din Craiova

0
404

Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dolj au anunțat rezultatele controalelor demarcate prin barurile, cluburile și discotecile din Craiova, pentru punerea în aplicare a Planului de măsuri emis de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) în scopul asigurării măsurilor specifice de apărare împotriva incendiilor. Astfel, în cele două zile de acțiune (miercuri și joi), în colaborare cu instituții care fac parte din Comitetul Județean pentru Situații de Urgență au fost controlate 5 obiective cu afluență de persoane din categoria cluburi, baruri, discoteci, constatându-se 14 nereguli, pentru care au fost aplicate 11 sancțiuni contravenționale. Dintre cele 11 sancțiuni contravenționale au fost acordate 4 avertismente și 7 amenzi în cuantum de 37.500 lei. Două obiective au fost sancționate pentru neobținerea autorizației de securitate la incendiu, iar la alte 2 obiective documentele de control urmează a se finalizate la prezentarea actelor justificative de către administrator, a precizat mr. Florin Cocoșilă, ofițerul de presă al ISU Dolj.