Cinci tineri din Bucureşti, membri ai unui grup infracţional organizat, suspectaţi de trafic de droguri pe ruta Bulgaria – România, au fost reţinuţi luni seară, şi introduşi în arestul IPJ Dolj, după ce au fost prinşi în flagrant, în timp ce introduceau în România cantitatea de 270 ml ketamină, provenită din Bulgaria. Fragrantul a fost organizat de poliţiştii şi procurorii de crimă organizată craioveni, ieri după-amiază, cei cinci fiind prezentaţi Tribunalului Dolj cu propunere de arestare preventivă.
Poliţiştii Serviciului Antidrog din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Craiova, împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul BCCO Bucureşti – SCCO Giurgiu, al ofiţerilor DGIPI şi lucrătorilor Poliţiei de Frontieră Giurgiu, au organizat, luni după-amiază, un flagrant, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu. Având în vedere informaţiile pe care le aveau, oamenii legii au oprit, imediat ce a intrat în ţară, un autoturism în care erau cinci persoane, respectiv două fete şi trei băieţi. Suspecţii Doru Dumitrescu, de 31 de ani, Eugen Bujor, de 24 de ani, Alexandru Oprea, de 24 de ani, Alexandra Imreh, de 24 de ani şi Mădălina Dincă, de 28 de ani, toţi din Bucureşti, au fost prinşi cu 270 ml de ketamină în bagaje, substanţa cu pricina aflându-se pe lista drogurilor de risc.
Din cercetările efectuate până în prezent de poliţiştii din cadrul BCCO Craiova şi procurorii DIICOT Craiova a reieşit faptul că drogurile proveneau din Bulgaria, din localitatea Ruse, de unde fuseseră cumpărate cu suma de 500 de euro şi urmau să fie distribuite la consumatorii, în Bucureşti şi Craiova. Cele cinci persoane au fost conduse la sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova, au fost audiate, iar în urma probatoriului administrat, procurorul de caz a dispus reţinerea lor, pentru 24 de ore.
Ieri după-amiază, cei cinci bucureşteni au fost prezentaţi judecătorilor din cadrul Tribunalului Dolj, cu propunere de arestare preventivă. În sarcina acestora a fost reţinută săvârşirea infracţiunilor de introducere în ţară de droguri de risc, trafic de droguri de risc şi deţinere de droguri de risc.