Regal canin, la Craiova

0
588

Cei mai frumoşi câini din România, dar şi din ţări precum Franţa, Polonia, Rusia, Ucraina, Republica Moldova sau Slovacia au participat, la sfârşitul săptămânii trecute, la un adevărat regal canin. Timp de două zile, peste 800 de exemplare din 70 de rase au defilat în cadrul unei expoziţii internaţionale de frumuseţe organizată la Craiova de Asociaţia Chinologică Oltenia. Cico, akita american, Coco, buldogul francez ori Fag de Gotcă, ciobănescul mioritic, au fost câteva din vedetele unui show canin în care a contat aspectul, dar şi ţinuta, adică felul în care fiecare exemplar a defilat.

Evenimentul a atras sute de iubitori de animale din Bănie, care au avut ocazia să admire exemplare din cele mai diverse rase: de la impunătorii ciobăneşti româneşti mioritici până la micuţii bichoni maltezi. În ringul de prezentare, însă, indiferent de categorie, lupta pentru obţinerea titlului de cel mai frumos câine a fost la fel de strânsă, mai ales că în concurs au intrat adevăraţi campioni, cu premii obţinute în cadrul mai multor competiţii internaţionale. De altfel, expoziţia organizată, weekend-ul trecut, la Centrul Transfrontalier Craiova este parte a calendarului competiţional al Asociaţiei Chinologice din România. Prima zi a competiţiei a fost cea rezervată exemplarelor venite de peste hotare. Nu mai puţin de 402 câini din şapte ţări europene plus din ţara gazdă, România, s-au întrecut pentru premiile puse în joc. Ieri au defilat exclusiv patrupedele autohtone, concurenţa dovedindu-se la fel de strânsă ca în cadrul primei sesiuni. „Începând din 2001, în fiecare an Asociaţia Chinologică Oltenia organizează astfel de expoziţii. Unele au fost cu caracter naţional, altele cu caracter internaţional, dar şi unele şi altele sunt cuprinse în programul competiţional al Asociaţiei Chinologice Române. Anul acesta am organizat o expoziţie internaţională, care a fost ieri (n.r. sâmbătă), şi una naţională – azi (n.r. ieri). Expoziţia a fost una de mare valoare. Aici s-au prezentat campioni internaţionali. Exemplarele, pe lângă faptul că au fost multe, au avut calitate ceea ce au putut să vadă şi arbitrii acestei expoziţii”, a precizat Cătălin Tănasie, preşedintele Asociaţiei Chinologice Oltenia.

Campioni mondiali, prezenţi în Bănie

Înainte de toate, pentru a obţine titlul de campion, fiecare echipă formată din câine şi stăpân duce o muncă titanică. Sunt ore de antrenament, de toaletare, absolut necesară pentru astfel de competiţii, şi foarte mult timp petrecut de câine în rândul oamenilor, pentru aşa-numita socializare. Fag de Gotcă, câinele ciobănesc al familiei Gotcă din Braşov, a câştigat la Craiova unul din premiile puse în joc. Impozant prin statură, de un alb impecabil, exemplarul a impresionat arbitrii şi la competiţiile internaţionale. Constantin Gotcă, la rândul său un judoka premiat cu multiple ocazii, se mândreşte cu cel care a devenit un adevărat membru al familiei, mai ales că vorbim de o rasă românească, pe care a încercat să o promoveze în toată Europa. „Este un ciobănesc românesc mioritic. Are doi ani şi trei luni şi are rezultate foarte bune. Anul trecut, la Herning, în Danemarca, a câştigat titlul de campion mondial şi, anul acesta, la Paris, a ieşit învingător la rasa lui. Am fost şi la mondialele din 2008 de la Stockholm, apoi am fost la Herning, la Budapesta. Anul acesta vreau să merg la Salzburg. Îmi place să fac reclamă raselor de câini româneşti. Am fost sportiv de performanţă şi îmi doresc să obţin premii şi cu câinii mei. Pentru asta, fac foarte multe alergări în pădure, pe teren accidentat, pentru a le dezvolta diverse grupe musculare şi îi pieptănăm pentru concurs cam 5 ore pe fiecare. Azi Fag de Gotcă a luat premiu pentru cel mai bun la rase. Sunt foarte mulţumit”, a mărturisit Constantin Gotcă.

Participă la competiţii de şase ani

Braşoveanul se implică în astfel de competiţii de şase ani, iar când vine vorba de secretul succesului nu ezită să puncteze cele mai importante etape în dezvoltarea unui asemenea exemplar: răbdare şi multă muncă. „În primii trei ani de competiţii obţineam numai locurile II şi III şi, ca să fiu sincer, mă cam săturasem. Însă, ştiam că dacă insist şi selectez cum trebuie ajung şi undeva bine. Un alt secret este să meargă la expoziţii de mic. Au voie de la trei luni. Şi am şi un asemenea exemplar de trei luni şi o săptămână care are patru concursuri până acum. Dar dacă nu faci antrenamente şi socializare este greu să obţii rezultate. Socializare înseamnă, în primul rând, să aibă o genetică bună. Să nu fie un câine fricos în genă pentru că frica se transmite. Trebuie să îl socializezi în regim de competiţie, fiindcă şi la animale sunt emoţii”, a mai spus stăpânul lui Fag de Gotcă.

Akita American, un exemplar ca de pluş

Aproape la fel de mare, dar remarcabil prin blana deasă, ca de pluş, în alb şi cafeniu, akita american a reprezentat o atracţie mai ales pentru copii. Cico, un exemplar din această rasă, a făcut senzaţie printre iubitorii de animale, prezenţi la expoziţie. Stăpânul său din Bucureşti le-a explicat tuturor celor interesaţi cum se întreţine un astfel de câine, şi l-a prezentat ca pe un campion.  „Cico are patru ani şi jumătate. Este un câine de talie mare şi e mult mai greu de crescut decât unul mai mic. Nu mănâncă mult, îi trebuie însă un anumit tip de hrană pentru blană şi  articulaţii. Cico are destul de multe premii. Este campion în România şi vicecampion european la rasa lui. Aşteptăm să intrăm în concurs, să se prezinte”, a explicat Ionuţ Toma.

Şi câinii de talie mică au făcut senzaţie

Un alt ring de prezentare, aceleaşi emoţii. Pe lângă „uriaşii” care au dominat sala Centrului Transfrontalier din Craiova şi-au făcut loc şi exemplarele de talie mică, care au atras privirile vizitatorilor, mai ales prin coafuri. Un loc aparte l-au ocupat bichonii, a căror blană a fost în permanenţă pieptănată de stăpâni. Iuliana Laszlo din Oradea a avut grijă, ca de obicei, să acorde o atenţie deosebită bichonului bolognese, pentru ca acesta să intre în concurs cu încredere.

„Este un câine care necesită foarte multă atenţie în îngrijirea părului. Trebuie pieptănat de minim două ori pe zi minim 10 minute. Pentru competiţii pieptănatul este de minim o oră. De asemenea, trebuie atenţie la ochişori ca să nu se îngălbenească şi multă iubire. Are 10 luni. Este primul Bolognese pe care îl avem şi are şi premii. Ieri (nr. sâmbătă) a luat premiul pentru cel mai bun exemplar al rasei. Astăzi (n.r.- duminică) a luat premiul junior”, a povestit cu mândrie orădeanca.

Cel mai bun frizer de câini din ţară a participat la expoziţie

Printre participanţi s-a aflat şi cel pe care, mulţi dintre crescătorii de câini  din ţară îl consideră cel mai bun „frizer”. Acesta se ocupă de toaletarea patrupedelor de 15 ani şi spune că a făcut studii în domeniu. În funcţie de rasă, aranjarea unui câine poate să dureze şi 17 ore.

„Prima specializare am făcut-o în Ungaria, după aceea în America şi apoi în Serbia. Acum avem şi o academie de toaletaj, care se face pe etape. Ca şi greutate a toaletării depinde de cerere, dacă este pentru expoziţii sau pentru întreţinere. Este o muncă foarte grea. Există un crescător în Braşov la care lucrăm cam 17 ore pentru a-i aranja câinele. Mai este şi canişul imperial care necesită tot atât ”, a precizat Attila Covaci.

Pentru a-şi etala exemplarele, crescătorii de câini au străbătut sute şi chiar mii de kilometri. Astfel de concursuri sunt foarte importante, chiar dacă premiile nu aduc bani, ci doar cupe, diplome şi cocarde. Pentru stăpâni, dar şi pentru câini, recunoaşterea valorii este cea mai mare bucurie.

CARMEN RUSAN şi RADU ILICEANU