Serviciile de informaţii americane acuză Ucraina de comandarea asasinării Dariei Dughina

0
465

Potrivit New York Times care citează agenţii de informaţii americane asasinarea Dariei Dughina, în august a.c. lângă Moscova a fost comanditată de părţi ale guvernului ucrainian. Cotidianul american precizează că SUA n-au fost la curent cu operaţiunea, n-au furnizat informaţii şi nici asistenţă. Imediat după producerea atentatului guvernul ucrainian a negat orice implicare. Daria Duginia 30 ani fica ideologului ultranaţionalist, apropiat Kremlinului, s-a aflat la volanul autoturismului Toyota, în seara zilei de 20 august când pe autostradă, la 40 km de moscova a fost ucisă de explozia autoturismului. Vizat era tatăl său. Potrivit cotidianului menţionat, americanii au fost frustraţi de lipsa de transparenţă a guvernului ucrainian pe plan militar în teritoriul rus. Un responsabil militar ucrainian a declarat ziarului că forţele ucrainiene au perpetuat asasinatele contra colaboratorilor ucrainieni şi ruşilor în teritoriile ocupate. La două zile după producerea asasinării Dariei Dughina, Serviciul federal de securitate al Rusiei (FSB) a anunţat că în spatele tragediei se află serviciul special ucrainian iar cea care a dus la îndeplinire atacul este Natalia Volk, cetăţean al Ucrainei, care venise în Rusia cu fiica ei şi a urmărit-o în permanenţă pe Dughina. După atentat şi-a luat copilul şi a trecut în Estonia prin regiunea Pskov.