O declaraţie belicoasă şi atât

2
3157

Deputatul Nicolae Giugea, candidat la funcţia de primar al Craiovei şi senatorul Mario Oprea au renunţat la mandatele de consilieri locali, după ce şi-au asumat în campania electorală –în care au fost vizibili cum era şi firesc- rolul de locomotivă, aşa se spune, a listei de consilieri. Mai exact au muncit. Nicolae Giugea a pierdut, după cum se ştie, alegerile la o diferenţă de aproape 10.000 de voturi în faţa Liei Olguţa Vasilescu –deputat de Dolj, pentru a treia oară câştigătoarea primăriei. Cum oferta USR-Plus a adunat 11.229 de voturi, aritmetic discutând, chiar cu un candidat unic (PNL-USR-Plus), -campania ar fi avut o altă fizionomie-, candidatul PSD era greu de învins. Fireşte nu imposibil. Supărarea de circumstanţă a deputatului Nicolae Giugea poate fi înţeleasă. Declaraţia sa belicoasă, chiar antipatică, pentru Agerpres este însă exagerată, prin raportarea la statutul său de cadru didactc universitar, dar şi de politician cu experienţă. Fiindcă, între altele, a spus următoarele lucruri: „Niciodată nu m-aş vedea în postura de a colabora cu cineva care habar nu are de administraţie sau care mimează administraţia”. Aluzia subînţeleasă era la… Lia Olguţa Vasilescu, o femeie cu destule calităţi politice şi administrative, probate prin fapte, care a primit votul a aproape 31.000 de craioveni. În logica domnului Nicolae Giugea, care nu s-a dorit viceprimar, toţi craiovenii care au votat-o pe Lia Olguţa Vasilescu au greşit, fiindcă au dat votul de încredere unei persoane care mimează… administraţia. Cu toată consideraţia pentru un politician liberal precum Nicolae Giugea, dar aserţiunea domniei sale sună realmente anapoda. Şi continuă Nicolae Giugea în declaraţia sa pentru Agerpres, cu aceeaşi aroganţă: „A început reabilitarea clădirii Colegiului Naţional „Carol I” (este un punct rezolvat, fondurile au fost alocate iar licitaţia este în curs de desfăşurare)”. Să ne înţelegem, dacă licitaţia este în curs de desfăşurare nu putea începe… reabilitarea clădirii. Şi îl asigurăm noi, o să mai dureze. Despre Spitalul Regional de Urgenţă Craiova, ca şi despre drumul expres Craiova-Piteşti, aceeaşi „forţare” a adevărului. Polemici de această factură îndoielnică nu conving pe nimeni. Fiindcă dacă putem vorbi de o realitate, aceea este că social-democraţii au demarat şi au dat conţinut demersurilor pentru ambele obiective menţionate şi nu excludem, ca pe mandatul actualei guvernări, parlamentarii liberali de Dolj să fi încercat demersuri pentru impulsionarea lucrurilor. Cu alte cuvinte să fi pus umărul. Continuând ceea ce trebuie continuat. Încă un detaliu: într-o împrejurare la începutul campaniei electorale pentru alegerile locale, candidatul Nicolae Giugea declara că municipiul Craiova este unul dintre cele mai sărace oraşe ale ţării. N-avea dreptate dar, fiecare declară ce crede de cuvinţă. Deşi parcă anumite derapaje retorice ar putea fi evitate. Şi o ştire de ultima oră: Forbes recomandă Târgul de iarnă de la Craiova, plasându-l pe locul 4 în Europa, într-o companie mai mult decât selectă. Ceea ce sună parcă altfel, tonic şi chiar îmbucurător. Fiindcă e vorba de Craiova, oraşul nostru al tuturor locuitorilor ei, în care încercăm să credem că aleşii îşi vor face datoria faţă de… alegători.

Craiova, Romania

Off the beaten track, the city of Craiova, Romania’s sixth-largest city and capital of the Dolj Countyin region, offers luminous Christmas markets that are both safe and authentic. If Craiova has experienced significantly fewer cases of Covid-19 than other European destinations, it’s thanks to the preventive measures put in place early by national and local authorities.

“This destination, which brings together internationally-renowned cultural institutions as well as world-renowned artistic events, was able to put its tourist offers on hold in order to be well prepared this winter and welcome you in the best conditions of health and security,” reports EBD.

Romania has more hospital beds per capita than Norway, the United Kingdom and Ireland.

Christmas market dates: November, 28, 2020 to January 1, 2021.

Travelling to Romania: Entry from EU+ countries is allowed without restrictions, with the exception of Luxembourg, Malta and some regions in Spain (Aragon, Catalonia, Navarra, Community of Madrid, Balearic Islands, Basque Country).

Sanitary measures: Travelers coming from countries with an incidence rate of new cases of Covid-19 in the last 14 days less than or equal to that registered in Romania are allowed to enter without restrictions.

Citizens coming from countries with a high incidence of COVID-19 infection should self-isolate at home or quarantine for 14 days.

2 COMENTARII

  1. Dl.Giugea, sa nu mai comenteze aiuristic si politicianist! Imi amintesc, ca, a fost candva si Prefect. Ce mare lucru a facut pentru Dolj? Ce il recomanda sa candideze ca primar? Eu, nascuta, crescuta si scolita in Craiova, nu-mi amintesc de ceva semnificativ realizat de domnia sa. Mai mult. De zece ani locuiesc in com. Mischii pe aceeasi strada cu dumnealui.Ei bine, marele domn Giugea, fost Prefect si mare om politic liberal, nu s-a implicat cu absolut nimic in modernizarea acestei comune.Norocul nostru, a fost si este dl. Popa Gheorghe-Primarul comunei.Deci, stimabile domn Giugea, lasa vrajeala si accepta-ti cu demnitate(daca ai) infrangerea. Lia Olguta Vasilescu(,,pesedista,,) este OMUL de care are nevoie Craiova!

  2. Domnul Giugea face ce fac toti din partidele progresist neomarxiste, rastalmacesc adevarul, ne spun noua ca ce vedem cu ochii nostri nu e adevarat ci ce ne spune el este adevarat. PNL in alianta cu marxistii-nazistoizi de la USR isi da proba propriei disolutii dupa ce a fost parazitat masiv de fostul PDL aducatorul de spaga.

Comments are closed.