Portugalia: Victorie pentru premierul socialist Antonio Costa la alegerile legislative

0
517

Potrivit rezultatelor cvasi-definitive, formaţiunea politică (PS) a fostului primar al Lisabonei, actualul premier Antonio Costa (58 ani) a obţinut 36,5% din sufragii, la alegerile legislative de ieri şi va dispune de cel puţin 106 locuri din cele 230 din Parlament, faţă de numai 86 în 2015. Socialiştii şi-au devansat principalul adversar (PSD – dreapta) care a obţinut numai 27,9%, adică 77 de mandate faţă de 89 câte deţinuse. Premierul Antonio Costa, venit la guvernare în 2015, nu dispune de majoritatea absolută, ceea ce în va obliga la găsirea unei formaţiuni aliate, fie comuniştii (6%) care au obţinut 12 mandate, pe care i-a mai avut parteneri, fie PAN (Partidul Animalelor şi Naturii), care a obţinut 3%. Pe mandatul lui Antonio Costa creşterea economică a fost de 3,5% în 2017 şi 2,4% în 2018. Datoria publică este însă 120% din PIB. Absenteismul la alegerile de ieri a fost de 45,5%.