Director în cadrul ANAF, suspectat de DNA că a primit mită un milion de euro, a fost arestat

0
376

Tribunalul Prahova a decis arestarea pentru 30 de zile a directorul Direcţiei Tehnologia Informaţiei, din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Anda Ancuţa Macovei, procurorii DNA având suspiciuni că ea ar fi primit mită un milion de euro.  Decizia este executorie, dar nu este definitivă. Macovei a făcut contestaţie, aceasta urmând să fie judecată la Curtea de Apel. Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au reţinut-o, joi, pe Anda Ancuţa Macovei,. Macovei a fost reţinută pentru fapte pe care le-ar fi comis în perioada în care a fost director al Direcţiei Tehnologia Informaţiei, Comunicaţii şi Statistică Vamală din cadrul Autorităţii Naţionale a Vămilor. În ordonanţa procurorilor se arată că în anul 2010, în calitate de director al Direcţiei Tehnologia Informaţiei, Comunicaţii şi Statistică Vamală din cadrul Autorităţii Naţionale a Vămilor, Ancuţa Anda Macovei a cerut, pentru sine şi pentru o altă persoană din conducerea instituţiei, de la reprezentanţii a două societăţi comerciale, un procentaj de 25% din valoarea unor contracte de mentenanţă.